Două mari companii de zbor anunță, miercuri, că își vor suspenda temporar zborurile pe Aeroportul Otopeni, din cauza pandemiei de coronavirus.
Este vorba despre KLM și Lufthansa.
Astfel, KLM anunță că renunță să opereze zborul Amsterdam – Bucureşti în perioada 28 martie – 3 mai.
”Ca urmare a restricţiilor de circulaţie impuse de răspândirea Covid-19 în Europa, începând cu data de 28 martie 2020 şi până pe 3 mai 2020, compania aeriană KLM nu va mai opera zborurile pe ruta Amsterdam – Bucureşti”,informează compania.
La rândul său, Lufthansa Group (Lufthansa, Austrian Airlines, SWISS) anunţă suspendarea operării pe Aeroportul Otopeni până pe 19 aprilie.
”Industria aeriană se confruntă în prezent cu una dintre cele mai dificile perioade a ultimilor ani. Dincolo de criza sanitară indusă de răspândirea Covid-19 în lume, întreaga echipă a companiei KLM lucrează pe de o parte la repatrierea tuturor cetăţenilor olandezi aflaţi în prezent în alte ţări, dar şi la menţinerea unui nucleu critic de zboruri şi destinaţii. În aceste condiţii, KLM confirmă continuarea operării pentru perioada 29 martie 2020 – 3 mai 2020 a 25 de destinaţii intercontinentale şi 32 de destinaţii europene. În această perioadă, KLM va zbura conform unui program ajustat, care reprezintă aproximativ 10% din numărul normal de zboruri, program care va fi supus schimbărilor deciziilor autorităţilor naţionale şi internaţionale”, arată un comunicat al companiei aeriene, potrivit News.ro.
Amintim că bilanțul persoanelor infectate din România a urcat la 906, cu 144 de cazuri noi. Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate.
La ATI sunt internați 18 pacienți, dintre care 8 în stare gravă, iar 13 persoane au murit până în prezent. Toate avea și alte boli preexistente. (Detalii AICI)