Ivan: Europarlamentarii USL vor cere PE sancționarea Monicăi Macovei cu pierderea mandatului

Ivan: Europarlamentarii USL vor cere PE sancționarea Monicăi Macovei cu pierderea mandatului
Foto: cotidianul.ro

Europarlamentarii PSD și PNL îi vor înainta, luni, o scrisoare lui Martin Schultz, președintele Parlamentului European, în care vor sesiza că Monica Macovei a „dezinformat” liderii europeni, solicitându-i sancționarea acesteia cu pierderea mandatului.

Anunțul a fost făcut de Cătălin Ivan, europarlamentar PSD, în cadrul unei conferințe de presă, relatează Mediafax. De asemenea, el a spus că europarlamentarii USL vor cere și Parlamentului României să înființeze o comisie de anchetă cu privire la acțiunile Monicăi Macovei, despre care consideră că pun în pericol intersele naționale ale României.

„Vom cere o comisie de anchetă. Președintele Parlamentului European va propune, dacă va considera că este necesară, sancționarea Monicăi Macovei. E atributul președintelui Parlamentului European – el propune Consiliului președinților – liderilor grupurilor – o anumită sancțiune, care poate merge până la pierderea mandatului. Poate să-i dea o avertizare, poate să-și piardă anumite atribuții, dar noi cerem sancțiunea maximă – pierderea mandatului pentru grave prejudicii aduse imaginii Parlamentului European,” a declarat europarlamentarul.

Cătălin Ivan a acuzat-o pe Macovei că a dezinformat liderii europeni, punând într-o situație dificilă Parlamentul European. Acesta a mai adăugat că România are, într-adevăr, o problemă reală în Europa, dar creată de acțiunile PDL, mai ales prin intermediul lui Macovei, care a furnizat informații false despre situația din țară, și nu de acțiunile USL.

„Există o îngrijorare mare în Europa pentru că a fost lansat un val de minciuni din partea PDL prin sistemul orchestrat de Monica Macovei. Au fost plasate articole în ziare din Europa de către apropiații Monicăi Macovei, care apăreau azi pe site-ul ziarului, iar în secunda următoare Macovei trimitea link-uri tuturor membrilor Parlamentului European,” a spus Ivan.

„Când un oficial al statului român trimite astfel de scrisori, spune că trebuie invocat art. 7 și că România trebuie să piardă dreptul de vot în Consiliu și fondurile trebuie suspendate – e un atac fără precedent la adresa României,” a subliniat Ivan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”