Premierul Ludovic Orban, conferință de presă la ora 19.00, în direct pe B1 TV

Premierul Ludovic Orban, conferință de presă la ora 19.00, în direct pe B1 TV
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban va susține marți, la ora 19.00, o conferință de presă la Palatul Victoria. Aceasta este prima conferință a șefului Guvernului după ce acesta a fost testat negativ la infecția cu noul coronavirus și, prin urmare, a ieșit din autoizolare.

În sală vor avea acces doar reporterii, în limita unui număr de 12 persoane, astfel încât să respecte regulile de distanțare socială.

Declarațiile prim-ministrului au loc în contextul în care, acesta a purtat marți mai multe runde de discuții cu președintele Klaus Iohannis, membrii Guvernului, dar și managerii spitalelor cu privire la gestionarea crizei generate de răspândirea noului coronavirus pe teritoriul României.

Amintim că șeful statului a anunțat marți noi restricții de circulație ca măsuri impuse în cadrul stării de urgență.

Astfel, ce a fost până acum la nivel de recomandare, în speță indicațiile privinddeplasarea între orele 06:00 și 22:00, devine de acum obligație. Măsurile intră în vigoare începând de miercuri.

”Se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine o obligație, după principiul stăm acasă. Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe o zi pe alta, însă aceste restricții devin obligații”, a anunțatKlaus Iohannis.

Totodată, șeful statului a anunțat măsuri de supraveghere electronică pentru persoanele care sunt în carantină sau în izoare, precum și folosirea Armatei ”pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren”.

”În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție”, a anunțat Iohannis.

„Un punct foarte special, țin neapărat să îl mai menționez, persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Astfel, pentru a proteja persoanele peste 65 de ani, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă”, a mai anunțat șeful statului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară