Spania: 514 decese în ultimele 24 de ore, iar bilanțul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 40.000

Spania: 514 decese în ultimele 24 de ore, iar bilanțul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 40.000

Un număr de 514 persoane infectate cu noul coronavirus au decedat în Spania, în ultimele 24 de ore, iar numărul de cazuri înregistrate la nivel național a crescut cu 20%, ajungând la 40.000, potrivit El Pais.

Per total, bilanțul persoanelor contaminate ce au decedat se apropie de 2.700, cu 24% mai multe decât arăta luni. Până în prezent, autoritățile spaniole au confirmat 40.000 de cazuri la nivel național (o creștere de o cincime comparativ cu ziua precedentă).Dacă în jur de 3.800 de pacienți au fost declarați vindecați, 2.636 rămân internați în secțiile de Terapie Intensivă.

Guvernul Pedro Sanchez, care a recunoscut că economia încetinește, analizează dacă sunt necesare și alte măsuri pentru protejarea grupurilor vulnerabile. Socialiștii iau în calcul să suspende plata chiriilor în anumite cazuri. De altfel, chiar marți se reunește consiliul de miniștri și este posibil ca noi decizii să fie adoptate, inclusiv pentru sprijinirea mediului de afaceri.

Jose Luiz Martinez-Almeida, primarul Madridului, a anunțat că poliția municipală îi va amenda pe cei care circulă prin capitala Spaniei,cu mașina sau pe jos, fără să dețină o adeverință de la serviciu, care să ateste că prezența lor la lucru este necesară.

În plus, toate evenimentele din Peninsula Iberică au loc pe fondului anunțului făcut de Organizarea Mondială a Sănătății, care susține că pandemia de COVID-19 „accelerează”, cerând respectarea recomandărilor sanitare astfel încât trendul să fie inversat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`