Primele decese provocate de noul coronavirus în România au scos la iveală cât de nepregătit este sistemul sanitar din țara noastră pentru a face față actualei crize medicale care șochează o lume întreagă. Spitale întregi sunt pur și simplu blocate, transformate în focare de infecție pentru cadrele medicale și pentru alți bolnavi, asta după ce primii pacienți decedați din cauza COVID-19 au zăcut zile în șir până să fie testați și să primească un diagnostic corect. Din această cauză mai multe instituții medicale au fost contaminate cu noul coronavirus și au trebuit închise, iar viața medicilor, cei care se află în linia întâi în lupta cu noul coronavirus, a fost pusă în pericol.
Încă de la începutul epidemiei în România, expunerea medicilor la infectarea cu noul coronavirus a fost scoasă în evidență de cazul de la Spitalul Gerota din Capitală, unde un număr de 22 de cadre medicale au fost infectate după ce au intrat în contact cu un fost ofițer MAI, la rândul său testat pozitiv. Acestanu a respectat regulile privind izolarea și a tăinuit autorităților că a vizitat o zonă de risc. Alte cazuri mult mai grave petrecute în ultimele zile, scoase la iveală după ce au fost înregistrate primele decese provocate de noul coronavirus, indică faptul că astfel de episoade nu sunt deloc excepții.
Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, disperați după ce unpacientde 64 de ani a murit din cauza noul coronavirus. A fost tratat zile în șir ca un pacient obișnuit
Unul dintre cele mai șocante cazuri a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde un bărbat de 64 de ani infectat cu noul coronavirus a fost tratat mai multe zile ca un bolnav care nu suferă de COVID-19. Internat în terapie intensivă, în stare gravă încă de la început, acesta a murit, iar rezultatul pozitiv al testului pentru coronavirus a venit abia după ce a decedat.
Angajații spitalului sunt în acest moment disperați, atât cadrele medicale, cât și personalul auxiliar fiind expuși la infecția cu noul coronavirus, după un lung șir de erori.
Pacientul a stat aproximativ patru ore la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, luând contact cu alți pacienți, cu personalul din tura de serviciu sau cu personalul de pe ambulanțe și SMURD care au transportat bolnavi la spital.
Cum a fost posibil acest lucru? Deși prezenta simptomatologie specifică, pacientul trebuia izolat, testat pentru coronavirus și transportat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Actualele proceduri însă nu au permis realizarea testului la timp pentru că pacientul nu se încadra în recomandările respective. Așa că, în loc să fie trimis la Timișoara, a fost internat la Spitalul Clinc Județean de Urgență Arad, în secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), unde a stat nu mai puțin de patru zile până când a fost trimis la Timișoara, unde testul a ieșit pozitiv.
Spitalul Județean Suceava, un focar de infecție:1.300 de angajațI au intrat în izolare. Numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus a ajuns la 72
Într-un focar de infecție a fost transformat și Spitalul Județean Suceava, după ce o femeie de 72 ani, internată în data de 21 martie 2020 și confirmată pozitiv cu noul coronavirus a murit, fără context epidemiologic. Asta înseamnă că nimeni nu știe de la cine a luat boala. După acest caz, numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus a ajuns la 72. Din această cauză unitatea medicală a fost închisă și transformată în spital pentru COVID-19. Totodată, nu mai puțin de 1.300 de angajațI ai Spitalului au intrat în izolare.
După acest incident, reprezentanții spitalului au precizat prin intermediul unui comunicat de presă că s-a ajuns la această criză nu din neglijență, ci din cauza nedeclarării “istoricului de călătorie sau a contactelor cu persoane venite din zone de risc” și pe fondul “crizei mondiale în ceea ce priveşte echipamentele de protecţie”.
„Din păcate, ne-am confruntat atât cu cazuri nedeclarate în privinţa istoricului de călătorie sau a contactelor cu persoane venite din zone de risc, cât şi cu o criză mondială în ceea ce priveşte echipamentele de protecţie, situaţie care nu este specifică Spitalului Judeţean Suceava, ci tuturor spitalelor din lume, la această oră. Nu a fost neglijenţă din partea noastră, am făcut tot ce am putut şi am achiziţionat toate materialele de protecţie pe care le-am găsit pe piaţă. Unii dintre furnizori nu au mai răspuns, alţii au reziliat contractele, deoarece nu mai aveau de unde să se aprovizioneze. Am căutat permanent soluţii, în condiţii de resurse limitate. Este un război global cu noul coronavirus şi în această luptă efortul trebuie să fie comun. Nici cetăţeanul, nici spitalul nu poate să lupte singur. Vom reuşi doar împreună”, se arată în comunicatul SJU Suceava.
Curând însă, dezvăluirile făcute de cadrele medicale au scos la iveală un lung șir de nereguli grave. Deși se știa încă de duminică faptul că mai multe cadre medicale, împreună cu personal mediu dintre care infirmiere și asistente, au fost infectate cu noul coronavirus, în loc să fie izolați și testați, medicii au fost chemați de urgență să se prezinte luni dimineața pe toate secțiile. Mai mult, cei care au fost contacți ai unor pacienți pozitivi au fost puși să meargă la Pneumologie împreună cu cei care au fost deja confirmați pozitiv, așa cum declară un cadru medical de la Spitalul Județean Suceava pentru ziardesuceava.ro.
Acesta a dezvăluit că în spital au fost internați pe aceeași secție pacienții pozitivi cu coronavirus, împreună cu cei care sunt suspecți. De asemenea, personalul medical nu a mai fost testat pentru că nu prezenta sintome: “Întrebarea ar fi așa, dar dacă noi suntem contacți, de ce trebuie să ne internăm împreună cu cei infectați? Când se știe că, deci contacții pacienților care au devenit pozitivi se izolează la domiciliu. De ce nu putem să ne izolăm la domiciliu? De ce trebuie să fim internați pe aceeași secție în care pacienții pozitivi, împreună cu cei care sunt suspecți, stau pe același palier cu o singură baie. S-au făcut teste, au început să facă teste la personal, după care s-a refuzat să se efectueze teste, s-a spus că teste se vor face doar la cei care devin simptomatici, adică au febră, cefalee, dureri în gât. Nu s-au mai făcut teste, au fost colegi care au stat câte cinci ore la rând la Infecțioase și la Ambulator, în curte, au așteptat, după care au fost trimiși acasă spunându-le că Dacă nu sunteți simptomatici, nu vi se recoltă.”
De asemenea, un mesaj pe WhatsApp trimis către toți șefii de secție de la Spitalul Județean Suceava, indică faptul că tot personalul medical de la Spitalul Județean Suceava a fost chemat la lucru luni dimineața de către directorul medical al instituției, dr. Alexandru Macove care a invocat un ordin de ministru inexistent: „Bună seara! La ora 7:30 toate cadrele medicale care sunt confirmAti pozitiv, suspecti sau negativi sunt asteptati la spital! Ordin de ministru!”.
„Toți medicii au fost chemați, tot personalul medical. Asistentele, infirmierii – nu conta dacă erau pozitivi sau în izolare sau dacă așteptau rezultatul testelor”, a povestit pentru HotNews.ro sub protecția anonimatului un medic din Suceava.
„Toată lumea a venit luni dimineață, au fost amenințați cu un ordin de ministru care nu există și că li se desface contractul de muncă altfel. Fiecare s-a întâlnit pe secție, apoi unii au plecat. Alți medici au fost apoi internați după ce le-a venit rezultatul pozitiv la teste”, a mai spus medicul.
Despre acest caz, Ministerul Sănătății a precizat prin intermediul unui comunicat că situația epidemiologică de la Spitalul Județean Suceava este în curs de evaluare și că la solicitarea ministrului Sănătății, secretarul de stat Nelu Tataru se va deplasa la Suceava pentru gestionarea situației. Pacienții cu afecțiuni care necesită continuarea tratamentului intr – o unitate sanitara vor fi transferați la alte spitale, toate cadrele medicale vor fi testate pentru COVID 19, iar spitalul va fi dezinfectat.
Mărturiile medicilor care vorbesc cu disperare despre infectarea personalului sanitar sunt cutremurătoare:
Dosar penal după ce seția UPUa Spitalului Filiași, Dolj a fost închisă:23 de cadre medicale băgate în izolare după ce au intrat în contact cu un pacient infectat cu noul coronavirus, decedat între timp
Un focar de infecție pentru cadrele medicale a devenit șiSecția de Primiri Urgențe a Spitalului Filiași, Dolj, închisă săptămâna trecută după ce un pacient venit din Franța și internat aici a fost confirmat pozitiv la testul cu COVID-19.
În total, 23 de cadre medicale care au intrat în contact cu bărbatul sunt izolate la domiciliu pentru 14 zile. În cele din urmă pacientul în vârstă de 67 ani a fost transferat la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova, unde a decedat.
În acest caz, procurorii au deschis un dosar penal în rem după ce pacientul a intrat însă în contact cu 23 de cadre medicale, iar seția UPU unde a fost dus pacientul a fost închisă.
Nereguli grave la Spitalul Universitar din Capitală
Un lung șir de nereguli au ieșit la iveală la Spitalul Universitar București, după ce un pacient care a decedat duminică de coronavirus a fost internat timp de patru zile fără să fie testat, deși prezenta febră și tuse. Bărbatul în vârstă de 74 de ani s-a prezentat singur la spital, dar a fost testat de abia după patru zile și a ieșit pozitiv, moment în care în care a fost transferat la Spitalul Victor Babeș.După acest incident, un număr de 17 persoane – 16 medici și un brancardier – au intrat în contact direct cu acest pacient, au fost trimiși acasă, în izolare. La ora actuală, medici și asistenți de la Spitalul Universitar își pun întrebarea dacă sunt sau nu infectați.
Unul dintre medicii care l-a tratat înainte ca acesta să fie confirmat cu coronavirus a povestit la Digi24 că pacientul nu a fost testat, deși avea simptome, pe motiv că nu are context epidemiologic.
„În 16 martie, pacientul a venit la Camera de gardă cu febră și tuse, a fost consultat și suspicionat de COVID-19. I s-a spus că nu are context epidemiologic, că nu a intrat în contact cu persoane venite din străinătate și că spitalul nu are teste pentru ca pacientul să fie testat.
Pacientul a fost dus pe secție, luat în îngrijire de mine. Nu aveam protecție, nu aveam costume, măștile care trebuie să ni se dea de direcțiunea spitalului se dădeau pe tabel nominal. Am intrat fără mască, doar cu mănuși, am făcut testarea la antibiotic, am urmărit constantele pacientului, am luat consimțămintele care trebuie să se ia. În 19 martie, medicul curant a avut suspiciunea de COVID-19, iar când a fost făcută a doua radiografie, după ce imaginea a fost văzută de medical curant a fost anunțat șeful de secție, care a luat legătura cu medicul infecționist, care la rândul lui a luat legătura cu directorul medical, care a spus să nu fie testat că nu are context epidemiologic”.
Pacientul a fost testat la 11.30, rezultatul a fost confirmat la ora 20, izoleta a venit la 4 dimineața pentru a-l transporta la Spitalul Victor Babeș.
Aceste nereguli s-au soldat luni cu încă o victimă la Spitalul Universitar din Capitală. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, care fusese confirmat pozitiv la data de 21 martie. Potrivit informării transmise luni seară de Grupul de Comunicare Strategică, bărbatul necesita dializă și s-a aflat în salon cu pacientul confirmat cu COVID-19 pe data de 20 martie și care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș”, din Capitală, unde a decedat.
Înainte de înregistrarea acestor decese la spitalul Universitar din Capitală, în presă au apărut informația că bolnavi confirmați cu noul coronavirus sunt ținuți în același salon cu bolnavi care au alte afecțiuni. În acest sens, Libertatea a dezvăluit că un pacient internat la Spitalul Universitar a fost coleg de cameră timp de 24 de ore cu un bărbat depistat cu COVID-19, iar când rudele au anunțat autoritățile despre situație, au fost amenințate cu amendă.
A fost o zi neagră, luni, pentru România, în lupta cu epidemia de coronavirus. Nu mai puțin de 4 persoane au murit în ultimele 24 de ore. De asemenea, bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 576 de cazuri de coronavirus, după ce primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie.
Confruntate cu situația din spitale, autoritățile au luat decizia ca internările pentru operaţii şi investigaţii medicale să fie suspendate pentru 14 zile începând de marţi, iar în termen de 48 de ore vor fi externaţi toţi pacienţii care nu sunt urgenţe şi nu necesită obligatoriu îngrijiri medicale.