Raluca Turcan: Există trei scenarii în privința anului școlar, unul dintre ele fiind repetarea acestuia

Raluca Turcan: Există trei scenarii în privința anului școlar, unul dintre ele fiind repetarea acestuia
Foto: gov.ro

În contextul coronavirusului există trei scenarii, în privința anului școlar: evaluările au loc conform calendarului inițial, evaluările sunt decalate sau anul școlar va fi repetat, a declarat luni, Raluca Turcan la RFI. Vicepremierul spune că a cerut o analiză ministerului de resort.

”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarant Raluca Turcan.

Știre în curs de actualizare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`