Medicul israelian Gai Peleg a declarat televiziunii israeliene că în nordul Italiei au fost transmise ordine potrivit cărora persoanele de peste 60 de ani infectate cu noul coronavirus nu vor mai avea acces la aparatele respiratorii, în condițiile în care rata deceselor în rândul acestora este foarte mare.
Italia a înregistrat mai multe victime provocate de COVID-19 decât China, devenind principalul focar al pandemiei. Mai exact, un număr de 651 de oameni au murit în Italia în ultimele 24 de ore din cauza noului coronavirus, bilanțul negru al acestei epidemii ajungând la 5.476 decese.
Medicul israelian Gai Peleg, care lucrează în prezent într-un spital din Parma, a declarat pentru Channel 12 că lucrurile se înrăutățesc pe măsură ce numărul pacienților crește, scriejpost.com.
Deoarece departamentul său primește pacienți cu coronavirus aflați în stadiul terminal,cadrele medicale au luat decizia să le permită pacienților să se întâlnească cu cei dragi și să comunice cu aceștia în ultimele momente din viață, în ciuda reglementărilor care vizează carantina.
Alte rapoarte susțin că, pe măsură ce numărul morților crește, unele familii sunt incapabile să asigure o înmormântare corespunzătoare pentru cei dragi.
Peleg a spus că, din ceea ce vede și aude în spital, instrucțiunile sunt să nu ofere acces la mașini respiratorii artificiale pacienților de peste 60 de ani, deoarece astfel de mașini sunt limitate ca număr.