Liderul unei delegaţii a Crucii Roşii din China s-a deplasat în Italia, pentru a oferi sprijin în contextul actual din Peninsulă.
Acesta a criticat autoritățile pentru slaba politică de izolare, sugerând că măsurile ar trebui să fie mai dure, pentru a combate criza provocată de pandemia de coronavirus, potrivit The Time.
„Acum descopăr multe dintre problemele. Tocmai am ajuns din Cordoba, dar am descoperit aici în Milano, oraşul cel mai puternic lovit de Covid-19, că aveţi o politică de izolare a oraşului foarte slabă pentru că transportul public încă funcţionează, oamenii încă de deplasează pe străzi şi încă se organizează adunări la hoteluri.
Am văzut mulţi oameni care nu poartă măşti. Nu ştiu la ce vă gândiţi. Acum trebuie să oprim timpul. Trebuie să oprim toate activităţile economice. Trebuie să oprim toate interacţiunile sociale care de obicei ne plac. Toţi oamenii trebuie să stea în casă, în carantină.
Vieţile oamenilor noştri reprezintă cel mai important aspect acum. Abia după o lună după ce Wuhan a fost izolat am reuşit să-i spitalizăm pe toţi pacienţii care aveau nevoie şi să-i tratăm de Covid-19 şi atunci am atins vârful epidemiei”, a declarat Sun Shuopeng.
Autoritățile italiene au anunțat că cel puțin 427 de persoane s-au stins din viață în ultimele 24 de ore, în urma îmbolnăvirii cu COVID-19, astfel că bilanțul deceselor dinItaliaa ajuns la 3.405 și l-a depășit oficial pe cel din China, devenind oficial cel mai afectat stat de COVID-19 din lume.