Sectorul 4: Primele două autospeciale pentru colectarea gunoiului de la persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu

Sectorul 4: Primele două autospeciale pentru colectarea gunoiului de la persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu

Primăria Sectorului 4 acționează cu două autospeciale pentru ridicarea deşeurilor de la persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu din cauza coronavirusului în acest sector.Acestea au dotări speciale şi vor trece de două ori pe săptămână pe la locuinţele oamenilor aflați în această situație.

Cele două maşini au o capacitate de 840 de litri fiecare și sunt special dotate pentru transportul substanţelor periculoase, inclusive cele medicale.

„Începând din această săptămână, primăria are în dotare două autospeciale pentru ridicarea deşeurilor posibil contaminate, de la persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu de pe raza sectorului. Odată colectate, deşeurile sunt transportate, la o temperatură de -4 grade, la centrele de incinerare autorizate de la Craiova şi Ploieşti, pentru a fi distruse în mediu controlat”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Primăria Sectorului 4.

Totodată, Primăria sEctorului 4 pune la dispozția acestora saci speciali în care îşi vor depozita gunoiul menajer şi îl vor scoate la uşă, de undeva fi ridicat de angajaţii de la salubritate.

Valoarea investiţiei în cele două maşini, pubele şi recipienţi speciali de colectare este de aproximativ 100.000 de euro.

În momentul de faţă, ”în Sectorul 4, conform Direcţiei de Sănătate Publică, 200 de persoane sunt înregistrate ca fiind în autoizolare, iar alte 50 sunt în carantină.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025