„Master” Zgonea, clientelismul şi obedienţa legislativă: De la Monitorul consilierei Costescu, la "facem cum vrea Ponta"

„Master” Zgonea, clientelismul şi obedienţa legislativă: De la Monitorul consilierei Costescu, la "facem cum vrea Ponta"
Foto: zgonea.ro

„Dezvoltarea sistemului clientelar nu face decât să afecteze grav valorile unui stat european modern.”. Asta nota, în toamna anului trecut, pe site-ul său, Valeriu Zgonea, liderul social-democrat care s-a culcat membru al Parlamentului şi s-a trezit şef peste una dintre Camere. Acum, la mai puţin de trei luni de la preluarea Puterii de către USL, instituţiile statului care nu au fost încă subordonate politic pot fi numărate pe degete.

Una dintre cele mai frapante mutări de acest gen rămâne, fără îndoială, trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului. Momentul istoric, produs pe 27 iunie, a fost urmat la scurt timp şi de o schimbare la vârful instituţiei. Şefă peste „gazeta Guvernului” a fost numită Adriana Costescu, preşedinte al Departamentului de studii parlamentare şi drept comunitar al Camerei Deputaţilor, dar şi fost consilier al vicepreşedintelui PSD, Valeriu Zgonea, cu care a rămas în relaţii apropiate (gurile rele spun chiar foarte apropiate).

În urmă cu doi ani, pe vremea când Zgonea îşi ascutea cuţitele pentru clientelismul PDL-ist, consiliera Adriana Costescu se remarca printr-un scandal de şantaj legat de Legea pensiilor. Roberta Anastase, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, a acuzat atunci că social-democraţii ar fi cerut de la PDL 127 miliarde de lei pentru ca „Legea pensiilor să treacă fără probleme”. 

Solicitarea ar fi fost formulată printr-un mail pe care, deşi a anunţat că-l va face public, Anastase nu l-a mai prezentat. Însă pe hârtiile prezentate la conferinţa de presă organizată pe acest subiect stătea scris: „Cu mulţumiri, Adriana Costescu”. 

„Aceasta este „reforma statului” invocată de actuala guvernare. Vreau să subliniez faptul că administraţia publică reprezintă, în clipa de faţă, un sistem construit pe clientelism şi nepotism. În acest sistem, profesioniştii nu au loc. Administraţia publică este infestată de „clienţi politic” numiţi în funcţii de decizie şi semidecizie, fiind vorba despre mii sau chiar zeci de mii de astfel de funcţii în întregul sistem administrativ. În spatele acestora, o întreagă armată de funcţionari este promovată pe criterii politice sau de nepotism. Se înfiinţează ori de desfiinţează posturi peste noapte, oamenii sunt numiţi sau schimbaţi din funcţii după cum doreşte puterea politică.”, mai nota Zgonea în postarea amintită mai sus. 

Poruncile doctorului Ponta 

La scurt timp după ce a fost numit în fruntea Camerei Deputaţilor, după o revocare cel puţin suspectă a lui Vasile Blaga, Valeriu Zgonea a explicat reporterilor care va fi raportul dintre Parlament (Legislativ) şi Guvern (Executiv): 

 „Voi vorbi cu premierul despre ce vrea de la acest for. Aștept să-mi spună ce dorește domnia sa, ca prim-ministru al României, de la Parlament, în așa fel ca doi oameni din aceeași generație să construim o altă Românie modernă“. 

Zgonea a reuşit, astfel, să inverseze rolurile puterilor pe care USL a reuşit să le preia, în mare parte, datorită unui traseism politic grosolan. 

Potrivit Articolului 111, alin. 1 din Constituţia României, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.

Trei mastere în patru ani 

Potrivit CV-ului său, Valeriu Zgonea a reuşit performanţa de a absolvi trei mastere, în patru ani. 

„În perioada 2002 – 2003 am continuat pregătirea profesională urmând studii postuniversitare la Institutul Social Democrat, finalizate cu disertaţie în managementul strategic. Totodată, am absolvit masterul „Politici Publice Europene” la Institutul Naţional de Administraţie. De asemenea am absolvit Colegiului Naţional de Apărare (master, 2006) şi Colegiului Superior de Securitate Naţională (master, 2007).”, notează Zgonea pe site-ul său

În plin scandal de fabricare a diplomelor, nu ar fi o surpriză ca şi în cazul lui Zgonea să apară unele întrebări privind formarea sa. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`