CC nu a dat un aviz clar pentru cererea de suspendare a lui Băsescu, deși s-a pronunțat pe fiecare din cele 7 capete de acuzare

CC nu a dat un aviz clar pentru cererea de suspendare a lui Băsescu, deși s-a pronunțat pe fiecare din cele 7 capete de acuzare

Curtea Constituțională nu a dat un aviz clar pentru cererea de suspendare a lui Băsescu din funcția de președinte. Deși aceasta s-a pronunțat pe fiecare din cele șapte capete de acuzare, nu a acordat și un aviz final.

Au existat șapte motive invocate de Uniunea Social Liberală pentru această cerere de suspendare.

În răspuns la acestea, Curtea Constituțională a considerat că Băsescu nu și-a exercitat cu maximă eficiență și exigență funcția de mediere, precum și că asumarea inițiativei unor măsuri economice de către președinte poate fi o încercare de diminuare a rolului premierului, relatează Mediafax.

Pe de altă parte, CCR a declarat că acuzele privind salariile și pensiile aduse lui Băsescu sunt doar niște afirmații, că nu se poate reține încălcarea prevederilor referitoare la independența justiției, că declarațiile lui Băsescu despre deciziile CC nu au adus atingere independenței judecătorilor și că afirmația USL despre nedesemnarea unui premier din partea acestei formațiuni este nerelevantă, deoarece premierul este președintele USL.

Ce spune Curtea:

1. Președintele a uzurpat rolul primului ministru și s-a substituit în atribuțiile constituționale ale Guvernului.

Despre acesta, Curtea a spus că „atitudinea imputată domnului Traian Băsescu nu poate fi încadrată în conceptul ‚opinii și opțiuni politice’.”

2. Președintele a încălcat în mod repetat drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție.

„Referitor la susținerile menționate în Capitolul II din propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României, Curtea reține că motivele invocate de autorii propunerii privind încălcarea unor drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la muncă și dreptul la pensie, nu se pot constitui în elemente ce conduce la atingerea substanței acestor drepturi fundamentale.”

3. Președintele a încălcat în mod repetat principiul separației puterilor în stat și independența justiției.

„Referitor la motivele invocate în capitolul III din propunerea de suspendare, Curtea reține că aceste declarații ale președintelui României nu au produs efecte juridice, neavând un caracter decizional. De aceea, nu se poate reține că încălcarea prevederilor constituționale referitoare la independența justiției, declarațiile critice formulate nefiind de natură să determine pe magistrați să nu-și îndeplinească atribuțiile constituționale.”

4. „Președintele a inițiat un proiect neconstituțional de revizuire a Constituției și a încălcat procedura de revizuire a Constituției prevăzută de legea fundamentală.”

Curtea „a constatat că proiectul de lege pentru revizuirea  Constituției a fost inițiat cu respectarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituție, potrivt căruia revizuirea poate fi inițiată de Președintele României, la propunerea Guvernului.”

5. Președintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale și a făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curții, făcându-le „vizite” înaintea unor decizii importante.

„Curtea constată că aceste declarații ale președintelui României nu au fost de natură a aduce atingere independenței judecătorilor constituționali.”

6.  „Președintele a încălcat sistematic principiul neapartenenței politice a persoanei care ocupă functia prezidențială și a abandonat rolul constituțional de mediator în stat și în societate.”

„Curtea reține că faptele concrete menționate mai sus, imputate președintelui, îmbracă forma unor conflicte cu ceilalți participanți la viața politică.”

7.  Președintele a încălcat în mod grav prevederile Constituției și principiul fundamental al democraței reprezentative, atunci când declară că nu va numi un prim-ministru din partea USL, chiar dacă această formațiune politică va obține majoritatea absolută în Parlament.

„Cu privire la aceste susțineri, Curtea constată că sunt nerelevante, în situația în care Primul ministru al României este președintele Uniunii Social Liberale, desemnat de Președintele României.”

Citește AICI textul integral al avizului.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că în cazul în care Curtea Constituțională nu va da avizul cu privire la suspendarea președintelui, ședința Parlamentului va avea loc la ora 17:00, cum a fost stabilit.

Miercuri, Guvernul a decis că modifice Legea 47 privind atribuțiile Curții Constituționale, astfel că avizul asupra hotărârilor Parlamentului – inclusiv suspendarea președintelui – nu mai este obligatoriu, ci are doar caracter consultativ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`