Coronavirusul ÎNCHIDE CASTELELE! Peleş şi Pelişor pun LACĂTUL PE UȘĂ! ACCES INTERZIS inclusiv pe terasă

Coronavirusul ÎNCHIDE CASTELELE! Peleş şi Pelişor pun LACĂTUL PE UȘĂ! ACCES INTERZIS inclusiv pe terasă
Foto: pixabay.com

Autoritățile au anunțat, miercuri, o serie de măsuri pentru combaterea răspândirii virusului COVID-19 pe teritoriul României.

Printre acestea se numărărestricționarea activităților culturale, științifice, religioase, sportive și de divertisment în spații închise cu participarea a peste 100 de persoane, până la 31 martie, cu posibilitate de prelungire.

Astfel, teatrele, cinematografele, muzeele și sălile de concert își vor închide porțile.

Nici castelele Peleş şi Pelişor nu fac excepție. Acestea se vor închide până la sfârşitul lunii martie, iar turiştii nu vor avea acces nici măcar pe terasa din fața acestora.

Printr-un comunicat de presă, conducerea Muzeului Peleş din Sinaia a anunţat că, începând de joi 12 martie şi până la finalul lunii, cele două castele se vor închide pentru public.

Și alte muzee importante îşi vor închide porţile pentru vizitatori, printre acestea și Muzeul Municipiului Bucureşti și Muzeul Naţional al Ţăranului Român, care anulează desfăşurarea tuturor evenimentelor cu public până în ziua de 31 martie, inclusiv expoziţii, ateliere de creativitate, și târguri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`