ALERTĂ METEO: Ploile au pus stăpânire pe România. Iată zonele cele mai afectate

ALERTĂ METEO: Ploile au pus stăpânire pe România. Iată zonele cele mai afectate
Foto: pixabay.com

Meteorologii au anunțat că vor fi ploi în toată ţara, dar în jumătatea de sud a ţării vor fi mai accentuate.

Astfel, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 35.

În regiunile sud-estice, temporar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată şi se va manifesta prin inaverse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină.

În regiunile estice, sud-estice și sud-vestice, vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 45-55 km/h și izolat 60 km/h.

La munte, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în special la altitudini de peste 1.700 de metri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`