CCR a finalizat discuțiile referitoare la suspendarea lui Traian Băsescu. Zgonea: Am primit avizul

CCR a finalizat discuțiile referitoare la suspendarea lui Traian Băsescu. Zgonea: Am primit avizul
Foto: ghimpele.ro

UPDATE 14.30: Ședința CCR s-a încheiat. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat că a primit avizul consultativ al judecătorilor, precizând că va transmite conținutul său după ce îl va citi. De asemenea, acesta a precizat că i-a fost trimisă o invitație președintelui Traian Băsescu, pentru participarea la ședința plenului Parlamentului de la ora 17:00.

UPDATE 10.45: Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se reunesc începând cu ora 12.30, pentru a analiza avizul Curţii Constituţionale.

Magistraţii Curţii Constituţionale s-au reunit vineri dimineaţă pentru a da un aviz privind cererea Uniunii Social Liberale de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Acesta este unul consultativ, procedura urmând să continue indiferent de opinia CCR.

Ședința acestora a început în jurul orei 09:00, urmând ca avizul lor să fie dat până la ora prânzului.

Joi, Parlamentul a votat că CCR trebuie să dea avizul consultativ până vineri, la ora 12:00, cu 221 voturi pentru și opt abțineri, neînregistrându-se niciun vot împotrivă.

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat apoi în Parlament pentru a răspunde acuzaţiilor aduse. La finalulul dezbaterilor, aleşii vor vota cererea formulată de USL. Conform legii fundamentale, şeful statului poate fi suspendat cu votul majoritaţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

„În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui”, se arată în Constituție.

Dacă acest lucru, se va întâmpla, în maxim 30 de zile va fi organizat un referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu. Acesta a mai trecut prin această situaţie în 2007. A fost revalidat în funcţie de către alegători cu aproape 80% din voturi. Cât timp preşedintele va fi suspendat, prerogativele sale îi revin liderului Senatului, Crin Antonescu. Atribuţiile acestuia vor fi însă limitate. Astfel, preşedintele interimar nu se poate adresa Parlamentului şi nu poate dizolva legislativul.

În cazul în care Băsescu va fi demis în urma referendumului, în maxim trei luni vor fi organizate alegeri pentru desemnarea unui nou şef al statului.

Miercuri, Guvernul a decis că modifice Legea 47 privind atribuțiile Curții Constituționale, astfel că avizul asupra hotărârilor Parlamentului – inclusiv suspendarea președintelui – nu mai este obligatoriu, ci are doar caracter consultativ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:16 - Alexandru Rafila, avizat favorabil pentru Ministerul Sănătății: Investițiile în spitale continuă într-un ritm accelerat / Ne preocupă dezvoltarea unui pachet de asigurări de sănătate care să includă și asigurările private (VIDEO)
17:16 - Newsweek: 6 zgomote „ciudate” care se aud la centrala termică. Cum identifici cauzele și cum le rezolvi rapid
17:11 - Programul de Crăciun și de Revelion al băncilor. Când nu vor funcționa instituțiile financiare
17:00 - Emil Hurezeanu, după ce a primit aviz favorabil pentru MAE: Este lumea revenirii la suveranitatea limitată, la războiul de agresiune / Nu sunt neapărat adeptul alinierilor cu orice preț și al practicii pilotului automat (VIDEO)
16:51 - Incendiu în Dâmbovița. O cisternă cu GPL a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier cu o altă cisternă și un autoturism (VIDEO)
16:43 - Daniel Breaz: Indexările de pensii ar trebui să fie făcute. Pensionarilor trebuie să le dăm ceea ce s-a promis / Trebuie să ne gândim cum creștem PIB (VIDEO)
16:40 - Marina Voica, la 88 de ani, va sărbători Crăciunul cu preparate tradiționale aduse în dar de vecinii din Breaza: „Eu nu prea gătesc”
16:27 - Dezastru ecologic după răsturnarea petrolierelor rusești în Marea Neagră. Peste 12 delfini și sute de păsări au murit
16:20 - Alexandru Muraru: Premieră absolută în istoria Parlamentului – un condamnat definitiv și un urmărit penal, propuși de partidele extremiste AUR și SOS pentru președinția celor două camere
16:09 - Elvira Deatcu, dezvăluiri surprinzătoare! De ce frumusețea i-a fost o piedică în carieră: „Nu e plăcut s-auzi: „Ești prea arătoasă pentru acest rol””