Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București își suspendă cursurile, între 9 și 31 martie (VIDEO)

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București își suspendă cursurile, între 9 și 31 martie (VIDEO)
foto: Pixabay

Consiliul de Administratie al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din București s-a întrunit în regim de urgență și a anunțat, duminică, că suspendă cursurile și lucrările practice, în perioada 9 – 31 martie, pe fondul măsurilor de combatere a răspândirii de COVID-19.

Anunțul vine în contextul în careRaed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că, începând de duminică, vor fi interzise activitățile cu peste 1.000 de persoane, indiferent dacă sunt publice sau private, în incinte sau în aer liber. (Detalii AICI)

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:46 - Elena Lasconi: Miza alegerilor din 1 și 8 decembrie este viitorul democratic și european al României! Vom decide dacă vrem să fim în Europa, dacă vrem să fim protejați de NATO sau să ajungem vasalii lui Vladimir Putin
15:45 - Mircea Geoană: Pentru turul al doilea susținerea mea merge către Elena Lasconi, singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiție (VIDEO)
15:38 - Cine va lua 520 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii a venit cu precizări
15:31 - Manifestații anunțate în marile orașe din țară față de alegerile prezidențiale. „Poate fi ultima dată când putem face asta”
15:22 - Au folosit Google Maps și au căzut de pe un pod neterminat! Sfârșit tragic pentru trei bărbați
15:08 - Penalizare pentru călătorii nerăbdători. O linie de zbor introduce o măsură nouă
15:04 - Doi marinari români sunt abandonați în largul Mării Negre. De 24 de zile trăiesc fără hrană, bani sau curent electric
14:59 - Ciolacu: Nu plec din funcția de premier până nu rezolv prin OUG problema pensiilor militare. Regret că pensionarii militari au fost atrași în disputa electorală dintre partide (VIDEO)
14:56 - Reacția lui Ciolacu, după ce șeful TikTok a fost somat să dea explicații în PE, despre campania lui Georgescu: “Banii folosiți sunt mult mai mulți decât ce e prevăzut în lege. Înseamnă că sursa de finanțare a fost una externă” (VIDEO)
14:46 - Femeie găsită moartă într-un imobil din Cluj. Polițiștii spun că avea urme de violență pe corp