Bulgaria a anunțat, duminică, primele sale patru cazuri confirmate de infectare cu coronavirus.
Este vorba despre doi bărbați din Pleven, oraș aflat în nordul Bulgariei, respectiv despre două femei din Gabrovo, situat ceva mai la centru, care au fost testați pozitiv într-o serie de evaluări la scară largă, spune Todor Kantardzhiev, șeful centrului național bulgar pentru boli infecțioase.
Tot duminică, Guvernul Bulgariei are planificată o reuniune de urgență, pentru a discuta despre posibilitatea de a implementa măsuri adiționale, astfel încât să fie limitată răspândirea noului coronavirus.
Bulgaria, casă a circa șapte milioane de oameni, a introdus termo-scannere în aeroporturi, precum și diverse sisteme de verificare la punctele de trecere a frontiere.
Totuși, Bulgaria este lovită deja de o altă îmbolnăvire, gripa sezonieră, pentru care a fost declarată epidemie la scară națională, joi, și s-a decis închiderea școlilor începând cu 11 martie.
Referitor la primele două cazuri, situația este oarecum bizară. Potrivit AFP, preluată de Agerpres, cei doi pacienţi „nu au profilul tipic: nu au fost în străinătate şi nu au intrat în contact cu persoane care efectuaseră călătorii”, a precizat profesorul Venţeslav Mutaftciski, şeful unităţii naţionale de prevenire a coronavirusului. „Prin urmare, nu cunoaştem pacientul zero”, a explicat el.