MAE salută debutul, la 9 martie, al procesului penal în cazul doborârii zborului MH17

MAE salută debutul, la 9 martie, al procesului penal în cazul doborârii zborului MH17

Procesul penal în cazul doborârii zborului MH17, în iulie 2014, va începe, luni, 9 martie. Ministerul român al Afacerilor Externe salută debutul acestuia, precizând că este vorba despre o etapă esențială în clarificarea circumstanțelor prăbușirii aeronavei și tragerea la răspundere a celor responsabili.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe își exprimă încrederea că procesul va conduce la stabilirea adevărului, înfăptuind, astfel, actul de justiție pentru cele 298 de victime ale tragediei și apropiații lor, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează susținerea pentru activitatea Echipei Comune de Anchetă (Joint Investigation Team/JIT) în instrumentalizarea cazului și solicită tuturor statelor să colaboreze, în continuare, pentru buna derulare a anchetei, în conformitate cu prevederile rezoluției Consiliului de Securitate 2166 din 2014.

Aeronava MH-17, aparținând companiei Malaysia Airlines, a fost doborâtă în estul Ucrainei, la 17 iulie 2014, în timp ce efectua cursa Amsterdam – Kuala Lumpur.

La bord se aflau 298 de persoane care și-au pierdut viața (283 de pasageri și 15 membri ai echipajului). Printre victimele tragediei s-a numărat și un cetățean român.

Investigația este coorondată de o echipă formată din reprezentanți ai autorităților judiciare și polițienești din Olanda, Ucraina, Australia, Belgia și Malaysia.

În vara anului 2019, Parchetul General olandez a anunțat demararea acțiunii penale împotriva a patru suspecți.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`