Huțucă (PNL): Românii înțeleg că cei de la PSD vor să prelungească criza politică

Huțucă (PNL): Românii înțeleg că cei de la PSD vor să prelungească criza politică

Audierile miniștrilor propuși pentru a face parte din guvernului Cîțu demonstrează încă o dată că ”PSD continuă să joace un teatru de proastă calitate”, spune liderul PNL Constanța.

Bogdan Huțucă este de părere că PSD-iștii sunt interesați doar de prelungirea crizei politice, fără să le pese că astfel vor afecta și economia națională.

“Pesediștii fac tot posibilul să prelungească criza politică, în speranța că românii nu înțeleg ce jocuri murdare fac. Dar se înșeală, românii înțeleg foarte bine. Românii înțeleg că pesediștii au chiulit de la votul de investitură al Guvernului Orban II și că astfel au blocat o procedură constituțională. Românii văd că pesediștii au întins audierile pe patru zile, un adevărat record dacă ne uităm că audierile pentru guvernele Grindeanu, Tudose sau Dăncilă au fost comasate într-o singură zi. Românii văd că pesediștii au decis zilele în care să aibă loc audirile, fără să stabilească și un vot rapid în Parlament”, explică liderul PNL Constanța.

Vicepreședintele comisiei de Buget, Finanțe, Bănci atrage atenția asupra faptului că economia globală se gripează și că acest lucru ar putea afecta și economia României.

“Din păcate, această strategia a trasului de timp riscă să afecteze negativ economia României. În ultimele zile, din cauza epidimiei de gripă, bursele internaționale au suferit scăderi importante și instituțiile financiare internaționale atenționează că coronavirusul poate afecta creșterea economică din China, din SUA și chiar din spațiul Uniunii Europene. Tocmai de aceea, România are nevoie rapid de stabilitate și claritate în actul de guvernare. Nu ne mai permitem să pierdem timp prețios doar pentru că pesediștii refuză să urmeze proceduri constituționale”, conchide Bogdan Huțucă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`