Ponta vrea ca la referendumul de demitere a lui Băsescu să se utilizeze rezultatele recensământului din 2011

Ponta vrea ca la referendumul de demitere a lui Băsescu să se utilizeze rezultatele recensământului din 2011
Foto: gândul.info

Victor Ponta dorește ca la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu să se utilizeze rezultatele recensământului din 2011, care scade cu aproape două milioane de locuitori populația României. Premierul Ponta a declarat joi, la finalul unei întâlniri cu membri ai mediului de afaceri, că a solicitat Institutului Național de Statistică date despre intrarea în vigoare a recensământului.

„Știți foarte bine, deocamdată pe listele electorale noi figurăm ca în 2001 sau 2002, cu trei milioane de oameni în plus, oameni care nu mai sunt cu adevărat electori. O să încerc să rezolv această problemă pentru ca referendumul, dacă se va organiza, repet, nu doresc să anticipez în niciun fel vreo decizie a Parlamentului, dar dacă se va organiza să se organizeze cât mai repede, să se organizeze absolut corect, pentru ca votul românilor să pună punct acestei crize politice într-un fel sau altul,” a declarat Ponta, citat de HotNews.

Listele electorale se realizează pe baza rezultatelor oficiale ale ultimului recensământ valabil. Dacă numărul de votanți de pe liste scade, atunci și numărul de voturi necesare la referendum pentru demiterea președintelui scade. Recensământul din 2011 a arătat că sunt cu 2 milioane mai puțini români, dar rezultatele nu au fost încă validate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`