Autoritățile portugheze au confirmat că procurorii au desfășurat zeci de percheziții, miercuri, într-un dosar referitor la presupuse fapte de evaziune fiscală și spălare de bani, ce vizează cele mai mari cluburi de fotbal din Portugalia, dar și pe agentul Jorge Mendes.
Cea mai recentă etapă din „Operațiunea Ofsaid” a presupus 76 de percheziții la cele mai cunsocute echipe din prima ligă portugheză de fotbal, Porto, Benfica, Spoting, Braga, Guimaraes, Maritimo, Estoril și Portimonense.
Benfica, liderul din Portugalia, a confirmat, printr-un comunicat de presă, „căutările de la centrele lor, reafirmându-și disponibilitatea totală, precum întotdeauna, de a colabora cu autoritățile pentru clarificarea oricăror chestiuni s-ar putea ivi, fie în acest proces, fie în altul”.
De anchetă n-a scăpat nici Jorge Mendes, unul dintre cei mai cunoscuți agenți din lume, care îl impresariază și pe Cristiano Ronaldo. Sediile agenției conduse de reprezentantul superstarului, Gestifute, din Porto și Lisabona au fost perchiziționate de anchetatori. La fel s-a întâmplat și cu două case ale lui Mendes, situate în capitala Portugaliei.
Publicația portugheză Sabado a arătat imagini cu mai mulți oficiali părăsind sediul Gestifute. Printre ei s-a numărat și președintele lui Porto, Jorge Nino Pinto da Costa, și omologul său de la Benfica, Luis Filipe Vieira, care ar fi și ei parte din anchetă.
Cu o lună în urmă, media lusitană susținea că autoritățile investighează o presupusă spălare de bani în cazul mai multor transferuri ce implică jucători de anvergură, precum Radamel Falcao, James Rodriguez sau campionul mondial și multiplu campion european Iker Casillas. Totul ar fi început de la o serie de informații din Football Leaks.
Deși oficialii lui Porto neagă că vreun angajat al clubului ar fi fost interogat de anchetatori, aceeași revistă Sabado susține că oamenii legii au căutat și în casele lui Casillas, Jackson MArtinez, Maxi Pereira și Danilo Pereira.