12.000 de conturi bancare ale unor nazişti argentinieni, descoperite la Credit Suisse

12.000 de conturi bancare ale unor nazişti argentinieni, descoperite la Credit Suisse

Circa 12.000 de conturi bancare ale unor nazişti argentinieni au fost descoperite la Credit Suisse.

Centrul Simon Wiesenthal a dat publicității lista cu capii regimului nazist are s-au instalat în Argentina începând cu anii ’30.

„Estimăm că aceste conturi bancare – mult timp inactive – adăpostesc bani furaţi de la victimele evreieşti ale nazismului“,spun cei de la ONG-ul celebru pentru vânătoarea de nazişti, potrivit Adevarul.

În anii ‘30, regimul pro-nazist al preşedintelui argentinian Jose Felix Uriburu, dar şi cel condus de succesorul său Augustin Pedro Justo, au salutat prezenţa nazistă din ce în ce mai puternică din ţara lor. Până în 1938, când la putere a venit preşedintele Ortiz, în Argentina existau deja în mod oficial 1400 de membri ai NSDAP/AO (Partidul naţionalist german/Organizaţii din străinătate) şi 12.000 de simpatizanţi ai acestora reuniţi în „Union Alemana de Gremios“, plus alţi 8000 afiliaţi altor organizaţii naziste.

Ulterios, pro-naziștii preiau din nou puterea, în 1943, prin Grupo de Officialos Unidos, mişcare condusă de Pablo Ramirez Menchaca, liderul unei miliţii fasciste.

Atunci sunt distruse foarte multe documente. Lista cu cele 12.000 de persoane este salvată de Pedro Filipuzzi, care o trimite Centrului Wiesenthal.

Sursele vorbesc despre existenţa unei valori însumate de circa 35 de miliarde dolari.

„Conform presei argentiniene, care reia declaraţiile lui Pedro Filipuzzi, băiatul lui Freunde şi-a consacrat o bună parte din viaţă recuperării banilor din conturile elveţiene. Folosindu-se de funcţia de odinioară a tatălui său, Freude fiul a prezentat cel puţi 14 cereri de recuperare a banilor depuşi de tatăl său. La rândul lor, nepoţii lui Ludwig Freude au cerut şi ei deschiderea conturilor, inclusiv printr-o cerere în luna ianuarie. Credit Suisse refuză să comenteze aceste informaţii.“

Dar o reacţie totuşi există, un comunicat transmis pentru AFP.

„Între 1997 şi 1999, o comisie de experţi independenţi condusă de Paul A.Volcker a făcut o anchetă privind Credit Suisse alături de 60 de alte bănci în scopul de a identifica acele conturi care au putut sau probabil au aparţinutunor victime ale persecuţiilor naziste. Unică în felul său, această anchetă a fost rezultatul unei munci aprofundate a unui mare număr de specialişti şi care a permis să se traseze un tablou cât de poate de complet şi exhaustival conturilor bancare elveţiene ale victimelor. Cu toate acestea, vom studia şi această nouă problemă“.

Oricum, a început, nume după nume de pe această listă, o vastă anchetă internaţională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`