Blue Air anunță reducerea capacității de zbor, în și dinspre Italia, camăsura de prevenţie împotrivarăspândiriicoronavirusului.
De asemenea, compania aeriană susţine că în ultimele săptămâni ascăzutcererea numărului de bilete și a crescut numărulde neprezentări ale pasagerilor.
Măsura este valabilă până la începutul lunii aprilie.
“Blue Air se confruntă cu o scădere semnificativă a cererii de zbor pe rutele din Italia, ceea ce ne-a determinat să redimensionăm numărul de curse pe aceste rute. Monitorizăm permanent evoluția situației și încercăm să reducem cât mai mult impactul asupra pasagerilor noștri, menținând operațiunile la un nivel optim, adaptat nevoilor de călătorie”, spune Oana Petrescu, CEO Blue Air.
Pasagerii care au rezervări de zboruri în acest interval și sunt afectați de această măsură, vor fi informați în mod activ și li se vor oferi alternative cât mai apropiate de nevoile lor de călătorie.
Amintim că șase români au fost depistați pozitiv cu Covid-19. Ultimele două persoane ifectate sunt din Timișoara și suceava.
Un tânăr de 16 ani, nepot al bărbatului depistat marți cu coronavirus, a fost testat pozitiv la timișoara.
De asemenea, unbărbat în vârstă de 71 de ani din Suceava, care s-a întors din Lombardia în data de 28 februarie și se afla în autoizolare, a fost confirmat astăzi cu Covid-19.(Detalii AICI)Un număr de 10.094 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală pe teritoriul României, pe fondul suspiciunilor de infecție cu noulcoronavirus. Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică, care a mai precizat că, la nivel național, 35 de persoane sunt în carantină instituționalizată și sunt testate pentru COVID-19.(Detalii AICI)
În cazul primului pacient depistat cu Covid-19 în România, medicii au folosit un „amestec de două retrovirale foarte modern, care duce la vindecarea foarte rapidă a pacientului”, a declaratVictor Costache, ministrul interimar al Sănătății și omul propus pentru funcția plină, în timpul audierilor din comisiilede specialitate ale Parlamentului, premergătoare votului de învestitură.(Detalii AICI)