O nouă suspiciune de coronavirus în România. Este vorba despre un copil de un an şi două luni din județul Galaţi, al cărui tată s-a întors recent din Italia.
Întreaga familie era în izolare la domiciliu, în localitatea Pechea, din data de 23 februarie, când gălățeanul s-a întors din penisnulă.
Marți, copilul a început să se simtă rău, făcând febră şi începând să respire greu. Micuțul a fost transportat cu o ambulanță specială la Spitalul de Boli Infecţioase din Galați, unde a și fost internat.
Medicii l-au consultat pe copil şi totodată i-au prelevat probe pe care le-au trimis la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti în vederea testării pentru coronavirus.
Copilul a rămas internat la Galaţi, iar în prezent starea sa este stabilă, transmit autoritățile.
Amintim că alte două persoane au fost diagnosticate cu coronavirus, miercuri, în România. Este vorba despreeste un bărbat din Timișoara,nepotul bărbatului din același oraș, care fusese testat pozitiv pentru coronavirus cu o zi înainte, marți, și despre un alt bărbatde 71 de ani din Suceava, care se întorsese recent din Italia. (Detalii AICI)
Deasemenea, autoritățile au precizat că este 10.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu și alte 35 în carantină instituționalizată. (Detalii AICI)