Persoane bănuite de colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea ilegală de deşeuri, reținute în urma perchizițiilor

Persoane bănuite de colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea ilegală de deşeuri, reținute în urma perchizițiilor
sursa foto: pixabay

Două persoane bănuite de colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea ilegală de deşeuri au fost reținute marți în urma unor perchezaiții în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu într-un dosar care vizează infracţiuni care aduc atingere mediului

Totodată, în dosar s-a instituit un sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 6 milioane de lei, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin reconstrucţie ecologică.

Potrivit Poliţiei Capitalei, în dosarul privind infracţiuni ce aduc atingere mediului, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de doi suspecţi, urmând ca aceştia să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

„Marţi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de comisari ai Gărzii de Mediu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 9 mandate de percheziţie, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, în acest dosar penal privind infracţiuni ce aduc atingere mediului.

În cursul anului 2019, poliţiştii au declanşat verificări privind activitatea unor persoane fizice şi juridice despre care existau indicii privind săvârşirea infracţiunilor de colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, precum şi acţiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului şi deversarea, emiterea sau introducerea cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, a unei cantităţi de materiale în aer sau sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 101/2011 rep. pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului”, informează Poliția Capitalei.

Amintim faptul că nouă percheziţii au avut loc loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, la persoane şi firme suspectate că au colectat, transportat, deversat şi îngropat deşeuri în locuri neautorizate, provocând prejudicii semnificative mediului.

„Din datele obţinute a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada iunie – decembrie 2019, administratorii a 2 societăţi comerciale şi o persoană fizică au dispus colectarea, transportarea şi deversarea sau îngroparea unor cantităţi însemnate de deşeuri în locuri neautorizate, provocând prejudicii semnificative mediului”, arată Poliţia Capitalei.

Ministrul Mediului a spus că marți dimineața au început descinderile la firmele din Capitală care au ca obiect de activitatea de colectare și valorificare a deșeurilor, asupra cărora planează suspiciuni că ar fi implicate în poluarea masivă din București.

Costel Alexe a explicat că fumul gros și particulele periculoase pentru sănătate au provenit de la arderea gunoiului importat ilegal din Marea Britanie de câteva firme. „Polițiștii de la structura economică, comisarii Gărzii de Mediu, sub supravegherea procurorilor, au descins la firmele colectoare de deșeuri, pentru că au tot fost transporturi de deșeuri care ajung în portul Constanța, sub apanajul transporturilor de bunuri casnice, ajung la gropile de gunoi sau sunt arse. Colaboram bine cu Garda de Coastă, Poliția și Garda de Mediu” a explicat ministrul mediului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină