Consulul onorific al României în Austria a demisionat din funcția de CEO al companiei de jocuri de noroc NOVOMATIC: Harald Neumann, implicat într-un caz de corupție

Consulul onorific al României în Austria a demisionat din funcția de CEO al companiei de jocuri de noroc NOVOMATIC: Harald Neumann, implicat într-un caz de corupție
Foto: novomatic.com

Harald Neumann, consul onorific al României în Austria, a anunțat că demisionează de la conducerea companiei de jocuri de noroc NOVOMATIC. Potrivit publicației austriece Kurier Neumann și-a anunțat plecarea din postul de CEO al companiei „din motive de familie”.

Consul onorific în Sankt Polten, Niederosterreich, Harald Neumann a fost implicat, anul trecut într-un caz de corupție. În octombrie 2019, cotidianul austriac Der Standard scotea la iveală o afacere de corupție cu cazinouri, în care este implicat și fostul fostul vice-cancelar al ÖVP, ministrul finanțelor Hartwig Löger din partidul lui Sebastian Kurz.

„În ochii anchetatorilor, șeful Novomatic, Harald Neumann, a jucat un rol foarte activ în acest caz. El a fost prezent la întâlnirea cu ministrul Finanțelor Löger și, în plus, cu puțin timp înainte a primit documente de la cabinetul său, referitor la licențe de cazino. Lui Strache, Neumann i-a scris, după o întâlnire cu secretarul de stat Fuchs în conformitate cu actul (acuzării): „A fost într-adevăr dificil, dar la aceasta și Löger a ajutat foarte mult”. Neumann este acuzat de abuz și luare de mită, el neagă acest lucru” , notau jurnaliștii de la Der Standard.

Menționăm, în acest context, că pe pagina de internet a Ministerului român de Externe adresa de e-mail a Consulatului onorific al României este la firma Novomatic, [email protected].

De altfel, Novomatic are afaceri importante în România.

Potrivit versiunii în limba română a site-ului companiei, „NOVOMATIC România, parte din Grupul NOVOMATIC, una dintre cele mai mari companii de tehnologie a jocurilor de noroc din lume, funcționează cu succes pe piața din România de 30 de ani.

Novomatic România gestionează lunar 11,500 de echipamente de joc (2000 echipamente slot machine în propriile operațiuni, 3500 echipamente slot machines închiriate, 5500 VLT-uri, 600 terminale de pariuri sportive) și dispune de două depozite care facilitează procesul de pregătire și livrare al aparatelor în șapte centre: București, Timișoara, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce
21:11 - Județul care va primi tilul de Regiune Gastronomică a Europei din 2027. Ce preparate au cucerit jurații
21:08 - Bonusul de Crăciun. Vești bune pentru acești angajați din România. Câţi bani vor primi la final de an
21:07 - S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. De unde a fost cumpărat biletul norocos și cât a costat
20:55 - Radu Miruță (USR): Noi suntem foarte atenți să ne convingem dacă cu adevărat se dorește, în acest proiect de coaliție, să se schimbe modul în care s-au condus lucrurile în România (VIDEO)