Sorina Pintea a demisionat de la șefia Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare

Sorina Pintea a demisionat de la șefia Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare
Foto: Inquam Photos / George Calin

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, aflată în arest preventiv într-un caz de luare de mită, a demisionat din funcția de manager al Spitalului de Urgență „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare.

Sorina Pinteaa fost reținută de procurorii DNA, vineri noapte, după ce ar fi luat, în calitatea sa de director al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, o mită de circa 30.000 de euro.

Contractul din dosar se referă la achiziționarea echipamentelor sanitare specifice luptei cu coronavirusul.

În referatul întocmit de procuroriiDNAsunt prezentate informaţii despre modul în care s-a negociat mita pe care fostul ministru al Sănătății ar fi cerut-o pentru acordarea unui contract. Astfel, Pintea ar fi cerut majorarea șpăgii până la 10% din valoarea contractului, iar când i s-a spus că va primi a doua tranșă a contractului, a exclamat: „Super tare!”. În referatulDNA, anchetatorii prezintă o cronologie a presupuselor fapte, o mică parte din interceptările efectuate şi argumentele legale pentru cea mai dură măsură preventivă. (Detalii AICI)

Sorina Pinteaa devenit ministru al Sănătății în 29 ianuarie 2018, odată cu învestitura Guvernului Dăncilă, și a părăsit portofoliul la momentul 10 octombrie 2019, când cabinetul fostei lidere social-democrate era demis prin moțiune de cenzură.

Fostul ministru câștigase un mandat de senator la alegerile generale din 2016, când a candidat pe listele PSD. Cu toate acestea, în 4 februarie 2017, ea avea să își dea demisia, pentru că dorea să rămână în funcția de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:53 - De ce s-a îngrășat chef Sorin Bontea în ultima vreme: „Mi-e foame de aș mânca și pietre”
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia. Reprezentanţii ministerului continuă demersurile pentru a acorda asistenţa consulară
18:41 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 decembrie: Majoritatea Balanțelor sunt la o răscruce în ce privește investițiile, gestionarea zonei financiare (VIDEO)
18:17 - Ministerul Culturii: Mircea Diaconu lasă în urma lui o moștenire artistică impresionantă. Rămâne un simbol al talentului și al pasiunii pentru artă
17:58 - SRI vrea să se odihnească după ce a pierdut războiul hibrid: Își renovează hotelul din Călimănești-Căciulata. Valoarea investiției e de zeci de milioane de lei
17:27 - Un primar din Prahova a fost pus sub control judiciar într-un dosar deschis după moartea unui adolescent
16:54 - USR cere publicarea execuției bugetare: „De ce? Ca să știm pe ce s-au cheltuit banii noștri și ca să luăm decizii corecte pentru 2025. Fără cifre clare, nu putem repara nimic”
16:30 - Tiberiu Boşutar, deputat-ales AUR, e cercetat sub control judiciar, după ce a instigat la aruncarea în aer a sediilor unor instituții