Bani pentru români: Poţi lua MII DE EURO! Care sunt condițiile

Bani pentru români: Poţi lua MII DE EURO! Care sunt condițiile

De la 1 martie s-a dat startul pentru depunerea de proiecte ce pot obține finanțări de zeci de mii de euro. Este vorba despre un program de finanțare, care își propune să susțină până la 130 de proiecte și a fost conceput pentru a oferi sprijin financiar ONG-urilor mici sau recent înfiinţate, din întreaga ţară și nu numai.

Finanţarea totală acordată în acest an pentru dezvoltarea ONG-urilor mici se ridică la 500.000 de euro, printr-un program lansat anul trecut de Kaufland România în colaborare cu Asociaţia Act for Tomorrow, scrie Agerpres.

Programul Start ONG a fost conceput pentru a oferi sprijin financiar ONG-urilor mici sau recent înfiinţate, din întreaga ţară, dar şi instituţiilor publice din sfere precum educaţia (grădiniţe, şcoli, licee) şi cu rol social (cantine, centre pentru persoane vârstnice şi copii).

Acestea pot înscrie proiecte din domeniile educaţie, mediu, sănătate, social şi cultură şi pot obţine finanţări de până la 10.000 de euro fiecare. În 2020, programul va oferi finanţări şi grupurilor de iniţiativă civice, pentru a contribui la dezvoltarea acestora, astfel ca, prin proiectele derulate, acestea să aducă un plus valoare în comunităţile în care activează. De asemenea, în cadrul ediţiei din acest an, va creşte suma alocată pentru proiectele de 5000 de euro”, se menţionează în comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`