A intrat în vigoare ordonanţa care blochează vânzarea participației ExxonMobil din Marea Neagră către Lukoil 

A intrat în vigoare ordonanţa care blochează vânzarea participației ExxonMobil din Marea Neagră către Lukoil 
Sursă foto: Pixabay

Monitorul Oficial a publicat, joi seara, ordonanţa de urgenţă care oferă Guvernului posibilitatea de bloca concesionarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze către firme din afara Uniunii Europene, pe motive de siguranță națională.

Ordonanța respectivă fiind adoptată în ultima ședință a guvernului Orban, susţinută înainte de demiterea prin moțiunea de cenzură depusă de PSD. Actul modificăLegea 238/2004 a petrolului.

Actul a fost dat după dezvăluirea unor informaţii privitoare la faptul că firma americană ExxonMobil ar fi intrat în discuţii cu compania rusă Lukoil pentru o eventuală vânzare a operațiunilor sale din Marea Neagră, din perimetrul Neptune Deep. Acolo, ExxonMobile are o participaţie de 50% (împreună cu OMV Petrom).

Premierul Ludovic Orban a precizat, însă, că vrea ca Romgaz (companie în care statul român deține 70% din acțiuni) să fie cea care preia operațiunile din Marea Neagră ale ExxonMobil.

Ordonanţa oferă guvernului României posibilitatea de a rezilia, din motive de siguranţa naţională, un contract energetic, în cazul de faţă cel făcut cu ExxonMobil. În plus, legea obligă compania cu care a fost făcut contractul (în speţă tot ExxonMobile) să-şi transfere drepturile dobândite către o altă companie doar dacă are ”aprobarea Guvernului”.

În motivarea adoptării ordonanței, guvernul a precizat: „În considerarea faptului că, în lipsa transpunerii reglementărilor europene, vidul de reglementare ar putea conduce la lezarea intereselor ce ţin de securitatea naţională prin imposibilitatea refuzării concesionarii şi executării de operaţiuni petroliere de explorare, dezvoltare şi exploatare a unui zăcământ petrolier de care persoane juridice, care sunt efectiv controlate de ţări terţe Uniunii Europene sau de resortisanţi ai țărilor terţe Uniunii Europene desfăşurate cu afectarea securităţii naţionale (…)”..

„În vederea evitării unor situații imprevizibile, care pot apărea prin transferul către altă persoană juridicea drepturilor şi obligaţiilor asumate prin acorduri petroliere, cu consecinţa schimbării condiţiilor esenţiale ale acestor, care raportat la dinamica geopolitică regională ar putea afecta securitatea naţională, respectiv starea de legalitate ale acestora, care raportat la dinamica economică şi politicănecesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil (…)”, mai aratătextul în motivare.

Altfel spus, guvernul României va avea ultimul cuvânt atunci când vine vorba de transferul concesiunilor energetice de la o companie la alta.

De precizat că statul mai are o unealtă pentru a-şi proteja resursele energetice din motive de siguranţa naţională, anume naţionalizarea. Aceasta este, însă, un instrument de ultimă-instanță, unul care de regulă nu este văzut foarte bine de investitorii străini.

Foto: Harta concesiunilor din Marea Neagră(sursă: Asociaţia Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)