Anunțul că PNL îl susține pe Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei vine a nuca în perete, a susținut Gabriela Firea. Primarul general a dat de înțeles că liberalii se preocupă cu nimicuri când altele sunt grijile românilor.
„Ce pot să vă spun? Ştiţi cum e: ţara arde şi bătrâneii se piaptănă – că nu erau nişte doamne care se pieptănau, erau nişte bătrânei simpatici. Am văzut şi eu aşa, ca nuca în perete şi colac peste pupăză, acest anunţ. E ca un ‘no comment’ pur şi simplu. Deci, este noaptea minţii…”, a susținut Gabriela Firea, citată de G4Media.
Totuși, ea a ținut să le ureze „cu mult fair play” succes tuturor candidaților.
„Am văzut că toată campania s-a concentrat doar pe Bucureşti. Să ştiţi că mai sunt primării şi în ţară. Multe, multe. Dar se vorbeşte doar despre Bucureşti. Oare de ce?!”, s-a întrebat retoric Firea.
Firea, despre anunțul că PNL îl susține pe Nicuşor Dan: „Noaptea minții! Ca nuca în perete şi colac peste pupăză”
Joi, Ludovic Orban a declarat că va propune conducerii lărgite a PNL ca partidul să-l susțină pe Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei. „Nu i-am solicitat lui Dan să se înscrie în PNL, pentru a ține deschisă posibilitatea de a fi susținut și de alte partide”, a precizat liderul liberalilor. (Detalii AICI)
Nicușor Dan i-a transmis un mesaj de mulțumire liderul PNL, Ludovic Orban: „Este un gest de mare responsabilitate politică, în condițiile în care PNL-ul are în interiorul său persoane foarte competente pentru această poziție”. (Detalii AICI)
Președintele USR, Dan Barna, s-a arătat încântat de decizia PNL de a îl susține pe Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Municipiului București. El a numit această decizie drept „o veste bună” și un „mare pas” pentru un candidat unic anti-PSD în alegerile locale din Capitală. (Detalii AICI)