Ministrul Educației, noi demersuri pentru monitorizarea stării de sănătate a elevilor. Monica Anisie s-a întâlnit cu Victor Costache și a discutat cu inspectorii școlari

Ministrul Educației, noi demersuri pentru monitorizarea stării de sănătate a elevilor. Monica Anisie s-a întâlnit cu Victor Costache și a discutat cu inspectorii școlari

Monica Anisie, ministrul Educației, a avut o întâlnire cu colegul său din Guvern, Victor Costache de la Sănătate, și a susținut o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți, ca parte din demersurile pentru monitorizarea stării de sănătate a elevilor și de prevenire a îmbolnăvirii prin infecții respiratorii.

Potrivit comunicatului de presă transmis de Ministerul Educației, În cadrul videoconferinței, ministrul Monica Anisie a subliniat că organizarea activităților/excursiilor care se realizează în străinătate sau în țară rămâne la decizia unităților de învățământ, cu acordul părinților sau al tutorilor legali. Recomandarea privind limitarea/anularea deplasărilor în străinătate se referă în mod special la zonele de carantină. Așa cum era stipulat și în Nota Ministerului Educației și Cercetării nr. 26.990/24 februarie 2020, „în condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția de Sănătate Publică, anterior revenirii în țară. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase”. Fiecare inspectorat școlar județean va realiza o informare cu directorii unităților de învățământ, în care va comunica aspectele prezentate în cadrul videoconferinței. Nota emisă de Ministerul Educației și Cercetării are caracter de recomandare, nu de interdicție.

– Întâlnirea de lucru între ministrul Educației și Cercetării și ministrul Sănătății a avut drept scop actualizarea planului de măsuri al Guvernului Orban, adoptat în contextul unei posibile epidemii generate de COVID-19 (coronavirus). În cadrul întâlnirii s-a analizat situația infecției cu coronavirus la nivel internațional. Se recomandă familiilor să limiteze excursiile/deplasările în zonele afectate.
„Avem încredere că deciziile luate împreună cu părinții, la nivelul unităților de învățământ, vor fi potrivite situației de față și vor asigura securitatea copiilor”, a precizat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

„Susțin declarațiile doamnei ministru Monica Anisie de a încuraja familiile copiilor să limiteze deplasările în străinătate în această perioadă, în contextul epidemiei care afectează unele state”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

Ambii miniștri fac un apel la calm și precizează că în acest moment NU a fost confirmat niciun caz de coronavirus în România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`