CORONAVIRUS. Pasagerii care ajung pe Aeroportul „Henri Coandă” din Italia intră în ţară pe fluxul pentru zborurilor charter

CORONAVIRUS. Pasagerii care ajung pe Aeroportul Henri Coandă din Italia intră în ţară pe fluxul pentru zborurilor charter
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat că pasagerii care vor ateriza pe Aeroportul „Henri Coandă” venind din Italia, din zonele afectate de coronavirus, vor intra în ţară pe fluxul destinat zborurilor charter.

La această procedură se va recurge până la stabilirea unor măsuri suplimentare de către autoritățile din domeniul sănătății publice.

Vizați sunt în special cei care se întorc din orașele Milano, Bergamo, Treviso, Torino, din nordul Italiei, regiunea considerată focarul epidemiei de coronavirus din această țară.

Imediat ce vor ajunge în țară, pasagerii vor completa un chestionar cu datele de identificare și alte informații referitoare la starea lor de sănătate.

Ministerul Sănătății a anunțat, duminică, impunerea unor măsuri suplimentare pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu coronavirus, în contextul în care numărul cazurilor de îmbolnăvire a crescut alarmat în ultimele zile, în Italia, țară în care trăiesc peste un milion de români.

Astfel, reprezentanții Ministerului precizează, printr-un comunicat de presă, că persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi/Lombardia sau care au călătorit, în ultimele două săptămâni, în aceste zone, vor fi plasate în carantină pentru 14 zile.

De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control la punctele de frontieră terestre, maritime/fluviale și aeriene.

Până în acest momnent, autoritățile italiene nu au raportat cazuri de cetățeni români care să aibă simptomele specifice infecției cu coronavirus.

Autoritățile din Italia au anunțat, duminică, încă un deces provocat de infecția cu coronavirus. Astfel, în total, trei persoane au murit în Italia din cauza COVID-19.Ultima victimă este o femeie.

În același timp, numărul persoanelor contaminate a ajuns la 149 în Italia, aceasta fiind țara europeană cel mai grav afectată de epidemie și a patra la nivel mondial.

112 dintre persoanele diagnosticate cu coronavirus sunt din provincia Lombardia.

De altfel, Lombardia și Veneto sunt cele mai afectate regiuni din peninsulă de epidemia de coronavirus.

Este vorba despre provinciile în care trăiesc cei mai mulți români din Italia. Din cei aproximativ 1.200.000 de milioane de români care locuiesc în pensinsulă, aproape 180.000 se află în Lombardia, iar alți circa 130.000 trăiesc în Veneto, potrivit datelor prezentate de Institutul Național de Statistică din Italia la începutul anului trecut. De asemenea, aproximativ 150.000 de conaționali se află în regiunea Piemonte, aflată tot în nordul țării.

În aceste condiții, Guvernul de la Roma a anunțat măsuri speciale în încercarea de a opri răspândirea virusului. Astfel, autoritățile au decis închiderea localităților celor mai afectate. În total, carantina a fost instituită în 11 localități. Este vorba despre Vo’ Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casalpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo și San Fiorano.

Totodată, au fost anulate evenimente spotive, școlile și universitățile au fost închise, iar multe companii și-au anunțat angajații să rămână acasă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`