CORONAVIRUS. Sute de cazuri de contaminare, înregistrate în penitenciarele din China 

CORONAVIRUS. Sute de cazuri de contaminare, înregistrate în penitenciarele din China 

Coronavirusul a ajuns și în penitenciarele din China. 500 de cazuri de contaminare cu temutul virus au fost confirmate, până acum, în închisorile din țara asiatică, cel puțin 200 dintre ele fiind înregistrate în aceeași unitate de detenție, informează AFP.

Potrivit sursei citate, contaminați nu sunt doar deținuții, ci și șapte gardinei din închisoarea Rencheng, din provincia Shandong, potrivit autorităților sanitare locale.

În aceste condiții, directorul administrativ al penitenciarului a recunoscut că ”punerea în aplicare a măsurilor de prevenţie şi de control nu a fost eficace”, iar şeful Departamentului de Justiţie din regiune, împreună cu două cadre din administrația penitenciarelor și alți cinci responsabili din închisoare au fost concediați, sub acuzația de neglijență.

Persoane diagnosticate cu COVID-19 se află și în rândul deținuților din închisoarea din Shilifeng, din provincia Zhejiang.

Totodată, presa din Hubei, provincia considerată epicentrul epidemiei, notează că 230 de cazuri de contaminare au fost confirmate în închisoarea pentru femei din Wuhan. Și aici, mai mulți gadieni au fost concediați pentru că nu ar fi luat măsurile necesare pentru a împiedica răspândirea virusului.

Infectările din mediul carceral provoacă noi îngrijorări cu privire la apariția a noi focare de contagiune.

Potrivit celor mai recente date oficiale, în China continentală au fost înregistrate, joi, 889 noi cazuri de infecție cu COVID-19. Astfel, numărul celor contaminați de pe teritoruul Chinei continentale a ajuns la 75.465.

Totodată, autoritățile chineze au anunțat că, joi, 118 persoane au murit din cauza infecției, numărul deceselor ajungând, astfel, la 2.236.

În total, la nivel mondial, au fost raportate 76.726 de cazuri de infecție.

Amintim, în acest context, că șase români de la bordul navei de croazieră Diamond Princess se întorc vineri acasă. Ei sunt deja pe teritoriul Uniunii Europene, unde au ajuns cu o aeronavă italiană, și urmează să fie preluați de un avion Spartan și aduși în România, unde vor fi investigați la Institutul Matei Balș. Apoi, cei șase români vor intra în carantină timp de două săptămâni. Este vorba despre doi pasageri şi patru membri ai echipajului.

În total, pe nava de croazieră erau 17 români, dintre care 15 membri ai echipajului și doi pasageri. În Tokyo rămân internaţi cei doi români infectaţi pe vas, amândoi cu o stare generală bună.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:16 - Ialomițianu: Coaliția PSD-PNL ne ascunde planul de măsuri fiscale. Ar fi un dezastru să se majoreze taxele de la anul, în condițiile în care prețurile deja au început să crească iar (VIDEO)
16:57 - Cine sunt maneliștii din România care au invadat scenele din Chișinău. Primarul pro-rus, Ion Ceban, a promovat toate concertele organizate din bani publici, pe rețelele sociale
16:42 - Un pescar norvegian a prins un submarin nuclear al SUA și l-a târât 4 kilometri
16:28 - Un adolescent de 17 ani din Covasna a înjunghiat un bărbat de 33 de ani. Victima a fost transportată la spital
16:21 - Decizia surprinzătoare luată Mircea Lucescu cu doar câteva ore înainte de meciul România-Kosovo. La ce jucători a renunțat
16:10 - Surse: Scenariile de lucru în Ministerul Finanțelor pentru creșterea taxelor din 2025 – impozit pe venit de 20%, TVA de 21% sau impozit progresiv
16:02 - Felix Cozma (PSD) despre o guvernare cu PNL-ul, după alegeri: „Am rămas constanți în gândire și dorim o guvernare alături de ei” (VIDEO)
15:59 - Teodora Desagă: Singura variantă ca dreapta să guverneze în România din 2025 este ca reprezentanții Forța Dreptei să intre în Parlament. Ludovic Orban, singurul candidat liberal care nu a trădat votul anti-PSD (VIDEO)
15:42 - Silviu Coșa: Sondajele s-au transformat într-un instrument de manipulare. PNL a avut un scor politic în zona 30% în primăvară și la acesta ne raportăm în toate acțiunile noastre (VIDEO)
15:25 - Diana Buzoianu: Avem partea de PSD și sateliți ai PSD – AUR, Geoană, PNL – și avem un om și un partid care nu s-au legat sub nicio formă de PSD până acum, Elena Lasconi și USR (VIDEO)