UPDATE 14:10: Biroul permanent al Senatului a decis, marţi, convocarea unei sesiuni extraordinare la ora 17.00, pentru revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului.
UPDATE 13:30: Plenul Camerei s-ar putea reuni marți seară, la ora 19:00, pentru a discuta revocarea din funcție a Robertei Anastase. Totuși, înaintea ședinței de plen de dimineață, Anastase a precizat că nu va convoca plenul pentru propria suspendare, iar în mod normal o astfel de ședință poate fi convincată doar de președintele camerei respective.
Valeriu Zgonea, cel care ar urma să ia locul lui Anastase, a arătat că dacă aceasta va refuza să convoace şedinţa Biroului Permanent, se va face vinovată de încălcarea Regulamentului, iar reprezentanţii USL vor proceda ei înşişi cu jumătate plus unu la convocarea forului de conducere al Camerei.
UPDATE 11:00: Potrivit unor surse parlamentare, Crin Antonescu ar fi propunerea USL pentru șefia Senatului, iar Valeriu Zgonea, propunerea pentru șefia Camerei Deputaților.
Grupurile PSD şi PNL a solicitat, marţi, revocarea din funcţii a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, și a președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, potrivit unor surse parlamentare, citate de Mediafax.
„Astăzi, la plenul de la Senat de la 17.00 vom cere revocarea lui Blaga, pe considerentul că majoritatea trebuie să fie reprezentată în fruntea acestui for”, au declarat sursele citate.
USL a depus deja cererile de revocare din funcție a celor doi politicieni PDL.
Vasile Blaga a anunțat înaintea ședinței de plen de marți că nu va pun pe ordinea de zi această propunere pentru că o consideră neconstituțională.
”Nu pot să convoc sesiune extraordinară pe această temă, nici nu pot trece pe ordinea de zi propunerea lor atâta timp cât nu respectă legea și Constituția. Să le iasă din cap!” a mai anunțat Blaga.
De asemenea, și Roberta ar fi vizată de revocare, au mai spus surse din USL.
”E o propunere ciudată, în afara constituției” a spus Roberta Anastase. ”Conform hotărârilor CCR se face la propunerea grupurile parlamentare care l-a mandat președinte și în urma acestei propuneri se supune la vot plenului. Atâta timp cât nu există o propunerea făcută de grupul parlamentar care a făcut nominalizarea președintelui nu se poate.”