Orban: Sunt foarte mulțumit de miniștrii noștri. Nu ne judecă pe noi PSD, care a coborât exigența extrem de jos

Orban: Sunt foarte mulțumit de miniștrii noștri. Nu ne judecă pe noi PSD, care a coborât exigența extrem de jos
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ludovic Orban, premierul desemnat, a declarat că este foarte mulțumit de modul în care s-au prezentat miniștrii pe care i-a propus în audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului. Asta cu atât mai mult cu cât, susține el, audierile de zilele acestea au fost cele mai dure din ultimii 15 ani. Miniștrii PNL sunt oameni competenţi și dedicaţi servirii interesului public, a insistat Orban.

„Sunt foarte mulţumit de echipa guvernamentală, sunt mândru de prestaţia pe care au avut-o miniştrii, în cele mai grele condiţii de audiere care au existat în ultimii 15 ani, nu îmi aduc aminte să fie astfel de audieri maraton cu proceduri de întrebare – răspuns, în care să dureze audierile trei ore, în care să fie un torent de invective şi de critici nesusţinute”, a declarat Orban.

Majoritatea covârșitoare a miniștrilor, însă, au primit aviz negativ în aceste comisiicontrolate de PSD. Despre asta, premierul desemnat a susținut că a fost doar o „comandă politică”

„Audierea miniştrilor în Comisii este o procedură care este prevăzută în Constituţie şi în regulamente, este un test la care sunt supuşi miniştrii privitor la cunoaşterea în domeniul respectiv şi reprezintă un examen serios. Acum, sigur că nu ne judecă pe noi parlamentarii PSD care au învestit fără nicio întrebare şi fără niciun fel de problemă miniştri care au făcut praf imaginea Guvernului şi care au coborât la un nivel extrem de jos exigenţa pentru ocuparea funcţiilor de miniştri”, a mai declarat Ludovic Orban.

Cât despre decizia Senatului de respinge Ordonanța de Urgență privind anticipatele, Orban a susținut că există mai multe măsuri ce pot fi luate: „Putem ataca la CCR, avem multe soluţii. Eu sunt convins de faptul că această reglementare este extrem de necesară, este benefică, întăreşte democraţia, lărgeşte drepturile electorale ale cetăţenilor”.

Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz, urmând ca actul normativ să fie trimis Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.

Miniștrii propuși de PNL au fost audiați, vreme de trei zile, în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Puțini dintre ei au primit aviz pozitiv. Este vorba despre Nicolae Ciucă – ministrul propus al Apărării Naţionale, Virgil Popescu – ministrul propus al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Bogdan Aurescu – ministrul propus al Afacerilor Externe, și Adrian Oros – ministrul propus al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

De altfel, procedura este mai mult o formalitate, dat fiind că PNL a transmis că obiectivul său principal este ajungerea la alegerile anticipate, fapt ce ar însemna căderea a două guverne succesive. În acest scop, liberalii au susținut deja că vor vota împotriva propriului guvern, pentru a se face astfel încă un pas pe drumul anticipatelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)