Cătălin Predoiu, propus pentru Ministerul Justiției, a primit aviz negativ în urma audierilor din comisiile de specialitate 

Cătălin Predoiu, propus pentru Ministerul Justiției, a primit aviz negativ în urma audierilor din comisiile de specialitate 
Foto: Facebook / Cătălin Predoiu

Cătălin Predoiu, ministrul propus să preia portofoliul Justiției, a primit avizt negativ, marți, la audierile din comisiile de specialitate din Parlament.

În cazul său au fost exprimate 26 de voturi „pentru”, 37 de voturi „împotrivă” şi 10 abţineri.

În timpul audierilor, Predoiu a declarat că nu dorește ca legile justiției și Codurile penale să fie discutate în perioada electorală. Acesta a susținut că o dezbatere referitoare la repararea actelor normative, modificate în timpul guvernării PSD, ar trebui să aibă loc după alegeri, fie că vor fi la termen sau anticipate.

”Îmi mențin opțiunea de a nu le discuta în plină perioadă electorală, iar substanța dezbaterilor poate fi afectată. Vă solicit să amânăm aceste discuții până la încheierea campaniei electorale și a alegerilor, fie anticipate sau la termen”, a declarat Predoiu, în fața membrilor comisiilor reunite, referindu-se la legile justiției și Codurile Penale.

Totodată, ministrul propus pentru Justiție a atras atenția asupra faptului că schemele de personal din justiție sunt incomplet acoperite, dotările tehnice lipsesc.

Așa se face că, în ultimii ani, crima organizată s-a modernizat mai mult decât parchetele, a subliniat Predoiu.

De asemenea, ministrul a declarat că au fost realizate doar 24% dintre cele 153 de măsuri prevăzuite în strategia până în 2020.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`