Raluca Turcan: ‘Pesediștii nu renunță la obsesia de a pedepsi Diaspora’

Raluca Turcan: 'Pesediștii nu renunță la obsesia de a pedepsi Diaspora'

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, marți, după respingerea în comisia juridică a Senatului a OUG privind anticipatele, că PSD își bate joc de Diaspora.

Turcan precizează că extinderea intervalului de vot la trei zile și dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora i-ar fi ajutat pe românii plecați să lucreze peste hotare.

„În mod complet iresponsabil și într-o bătaie de joc totală la adresa Diasporei, majoritatea PSD din Comisia Juridică a Senatului a respins OUG privind organizarea alegerilor anticipate! Dincolo de faptul că prin ordonanță, Guvernul a fost prevăzător și s-a asigurat că nu lasă la voia întâmplării organizarea alegerilor, aceasta conține două prevederi foarte utile și importante pentru românii din străinătate:

1. Extinderea intervalului de vot la 3 zile pentru românii din Diaspora (așa cum PNL și Președintele Iohannis au asigurat și pentru alegerile prezidențiale);
2. Dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora, ceea ce garantează o mai largă reprezentare a românilor care trăiesc și muncesc în afara granițelor.

Dar pesediștii pur și simplu nu renunță la obsesia de a pedepsi Diaspora pentru înfrângerile usturătoare suferite în alegerile din ultimii ani și au găsit o nouă modalitate prin care să se răzbune. Somez PSD să renunțe la aceste practici și să-și schimbe votul în plenul Senatului! Dacă mai au măcar un dram de responsabilitate și înțeleg să nu arunce totul în aer, în speranța că așa pun bețe-n roate Partidului Național Liberal, atunci să voteze în Senat în favoarea adoptării OUG privind alegerile anticipate!”, scrie Raluca Turcan pe Facebook.

Altfel, votul PSD din Comisia Juridică de azi reprezintă ‘un alt motiv pentru a susține, fără urmă de îndoială, că avem nevoie rapid de un nou Parlament, legitim și reprezentativ’, mai spune Raluca Turcan.

Amintim că marți, senatorii din Comisia Juridică au respins Ordonanța de Urgență privind alegerile anticipate. Au votat împotrivă aleșii de la PSD, UDMR și cei ai ALDE. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`