Ministrul Apărării: Militarii nu au pensie specială, ci pensie militară de serviciu. Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost

Ministrul Apărării: Militarii nu au pensie specială, ci pensie militară de serviciu. Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a criticat ideea vehiculată în spațiul public potrivit căreia de pensie militară ar trebui să beneficieze doar cei care au fost în teatele de operații.

„Noi nu ne putem îndeplini misiunile, oriunde am fi, fără să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă liniile de suport logistic, liniile de suport tehnic, liniile de suport moral, care au o componentă considerabilă în ceea ce înseamnă succesul acţiunii militare”, a declarat ministrul Apărării.

Acesta a insistat că armata nu trebuie separată între cei care merg în teatrele de operații și cei care nu merg: „Sper ca pentru mine să fie ultima dată când fac precizarea că armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost. Noi nu puteam să mergem în misiuni în dacă nu erau cei din ţară care să ne sprijine în executarea misiunilor”.

„Pericolul şi tot ceea ce înseamnă cadrul de desfăşurare a acţiunii militare este asumat de fiecare dintre noi, inclusiv de logisticieni, pentru că logistică se face şi în teatrul de operaţii. Cei care ies în misiune execută partea pur operativă a acţiunii militare dar, încă o dată, şi acolo există elementele de sprijin – logistic, tehnic, medical, personal, comunicaţii şi informatică şi aşa mai departe, care sunt acolo, în teatru. Faptul că execută misiunea dintr-o anumită locaţie, un pic mai „safe”, cum se spune, asta nu înseamnă că nu împărtăşesc aceleaşi elemente de pericol”, a mai explicat Nicolae Ciucă.

Ministrul a mai ținut să precizeze că „militarii nu au pensie specială. Militarii, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, beneficiază de pensie militară de serviciu”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)