Procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, a solicitat, joi, Parlamentului European un buget mai mare și o schemă de personal mai mare pentru instituția pe care o conduce din cauza numărului foarte mare pe care procurorii delegați vor trebuie să-l gestioneze, informeazăCalea Europeană.
Potivit unei estimări inițiale a instituției pe care o conduce, procurorii europeni delegați vor trebui săfiltreze minimum 3.000 de dosare și să decidă pe care dintre ele le vor trimite la instanțele naționale.
“S-a pornit de la premisa inițială că Parchetul European va începe cu resurse inițiale in 2020. Va ajunge la viteza de croazieră în 2020. An în care volumul de spețe tratate va fi cam de 1.000 de anchete, însa această premisă inițială s-a dovedit a fi greșită. (…)”, a declarat Laura Codruța Kövesi în cadrul Comisiilor reuniunite pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și pentru control bugetar stadiul înființării Biroului Procurorului Public European.
„În primul an de activitate, Parchetul Europeană trebuie să poată să deschidă cel puțin 2.000 de cazuri noi. (…) În plus, în prima sa zi de mandat, Parchetul European trebuie să poată să trateze un număr de cazuri restante care intră în sfera sa de activitate.
Am făcut o primă evaluare: procurorii europeni delegați vor trebui să filtreze minim 3.000 de cazuri și să ia o decizie: pe care le tratează, pe care le trimite in instanțele naționale, în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul Parchetului European”, a adaugat procurorul-șef european.
Biroul Procurorului-șef European este așteptat să devină operațional la finalul anului 2020 și va avea o structură pe două niveluri. Un prim-nivel il reprezintă chiar procurorul-șef european, care este responsabil cu organizarea activității Biroului Procurorului-Șef European.Laura Codruța Kövesi va mai fi responsabilăcu organizarea activității colegiului procurorilor, un organism responsabil de luarea deciziilor privind chestiuni strategice. Colegiul procurorilor va fi compus din cei 22 de procurori desemnați de statele-membre care iau parte la Biroul Procurorului-Șef European.
Al doilea nivel de structură al Biroul Procurorului-Sef European îlreprezintă chiar procurorii europeni delegați. Acestia sunt responsabili pentru desfășurarea investigațiilor și urmăririlor penale.
Laura Codruța Kövesi a fost confirmată în funcția de procuror-șef european pe data de 14 octombrie 2020.