Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor și Senatului vor susţine o şedinţă reunită, marți (4 februarie). începând cu ora 12:00, pentru a stabili când va fi dezbătută și votată moțiunea de cenzură depusă de PSD și UDMR împotriva Guvernului Orban.
La şedinţă urmează să participe şi liderii grupurilor parlamentare. PSD va propune ca votul moţiunii de cenzură să aibă loc miercuri, de la ora 12:00.
Potrivit Regulamentului Parlamentului (care are rol de lege), dezbaterea moţiunii de cenzură trebuie să aibă loc la cel mult trei zile de la dată când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Adică ar trebuie dezbătută și votată cel târziu joi – deşi şi vineri ar putea fi o posibilă dată.
Vineri, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, preciza că „matematic” ar exista 232 de voturi pentru susţinerea moţiunii. Însă potrivit ordinii de zi a Camerei Deputaţilor, de luni, moţiunea a fost semnată doar de către 208 parlamentari (136 deputaţi şi 72 senatori). Pentru ca guvernul să fie demis este nevoie de 233 de voturi.
Marcel Ciolacu a avertizat că parlamentarii PSD care nu vor vota sau care vor lipsi nemotivat vor fi suspendaţi din partid.
„În cazul în care un parlamentar al PSD nu votează moţiunea sau lipseşte nemotivat în ziua în care va fi votul pe moţiune, o perioadă – respectiv până după alegerile generale – va fi suspendat din PSD. Cu alte cuvinte, nu va participa pe listele PSD la viitoarele alegeri”, a avertizat Marcel Ciolacu.
Tot Marcel Ciolacu, i-a recomandat, luni, premierului Ludovic Orban să-şi dea demisia dacă doreşte anticipate, şi să nu se bazeze pe social-democraţi.
„În primul rând, s-a venit în Parlament cu asumarea răspunderii pe două tururi. PSD împreună cu UDMR şi Forţa Naţională, în momentul acesta, susţin moţiunea. În cazul în care, Doamne fereşte!, nu trece această moţiune, noi mai avem o pârghie de a ataca la CCR. (…) Urmează să mai cadă încă două guverne. PSD, la fel ca şi PNL, separat, fiecare, are o strategie. (…) Urmează să v-o anunţăm după ce o să treacă moţiunea”, declara Marcel Ciolacu.
Dar luni, deputatul PNL Ovidiu Raețchi afirma că în ziua în care PSD a citit textul moțiunii de cenzură în Parlament, cel puțin 55 de parlamentari social-democrați nu s-au mai regăsit pe liste, ceea ce ar indica faptul că moțiunea nu va fi adoptată.
Conform Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă, după asumarea răspunderii, se depune moţiune de cenzură şi aceasta este adoptată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.