ALERTĂ METEO! SCHIMBARE BRUSCĂ a vremii în România! Care sunt JUDEȚELE VIZATE!

ALERTĂ METEO! SCHIMBARE BRUSCĂ a vremii în România! Care sunt JUDEȚELE VIZATE!

Iarna își reintră în drepturi!

INCENDIAR! LOREDANA GROZA A ÎNTRECUT ORICE LIMITĂ! TOȚI AU ÎNLEMNIT CÂND S-AU UITAT LA SÂNII NĂRĂVAȘI! (GALERIE FOTO)

Temperaturile vor scădea treptat în zilele următoare, în unele zone urmând chiar să se depună strat consistent de zăpadă, iar vântul va sufla în rafale cu peste 100 de kilometri, viscolind zăpada.

PROFEȚII APOCALIPTICE! BABA VANGA A ANUNȚAT MĂCELUL! VINE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL, FRAȚILOR

De marți, aerul rece va pătrunde în România, mai întâi la munte, unde vor fi ploi, lapoviţă şi ninsoare, apoi în toată ţara.

De miercuri, ploile vor fi înlocuite de ninsori care vor cuprinde Maramureşul, Transilvania şi nordul Moldovei, iar spre seară va începe să ningă în jumătatea de sud a ţării, inclusiv în Bucureşti, iar vântul va viscoli zăpada.

TRAGEDIE TOTALĂ PENTRU CĂTĂLIN BOTEZATU! OPERAȚIA CUMPLITĂ NU A REUSIT! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)

De la jumătatea săptămânii, valorile termice nu vor mai depăşi maxima de 7 – 8 grade Celsius. Noaptea va fi ger, maximele fiind de -10 grade Celsius.

În Bucureşti va începe să ningă de miercuri seară, când este aşteptat să se depună un strat de zăpadă de câţiva centimetri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)