Cătălin Predoiu: Proiectul pentru desființarea Secției speciale va fi pus în dezbatere publică în zilele următoare

Cătălin Predoiu: Proiectul pentru desființarea Secției speciale va fi pus în dezbatere publică în zilele următoare
foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a precizat că proiectul privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție este în stadiul de finalizare, fiind o chestiune de zile până când va fi pus în dezbatere publică, potrivit HotNews.

Ministrul Justiției a declarat luni, întrebat despre acest proiect, că mai sunt „câteva nuanţe de discutat” și că ar fi preferat să discute și cu conducerile proaspăt numite la Parchete, dar timpul nu permite, pentru că procedura de numire va mai dura.

„Probabil că o să facem acest lucru, respectiv punerea în dezbatere publică înainte de a se face aceste numiri eventual de către domnul preşedinte al României. Proiectul va merge către CSM pentru discuţii pe fond şi pentru aviz”, a declarat Predoiu.

El a spus că este o „chestiune de zile” până când proiectul privind desfiinţarea Secţiei speciale va fi pus în dezbatere.

„Este o prioritate pe care noi vrem să o îndeplinim, nu o să o vedem respinsă de o majoritate ostilă. Trebuie să avem în vedere şi contextul în care lansăm acest proiect şi să ne asigurăm că traiectul său este unul prin avizare, aşa cum ne dorim, în sensul adoptării sale şi nu al respingerii”, adăugat Cătălin Predoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`