Mai mulți români infectați cu coronavirus sunt în carantină în Germania și Franța

Mai mulți români infectați cu coronavirus sunt în carantină în Germania și Franța

Patru români, aduși sâmbătă și duminică din China în Europa sunt în carantină de 14 zile în Germania și Franța, potrivit unui comunicat al Ministerului Român de Externe.

Aceștia au fost scoși din zona de focar a infecției cu coronavirus prin activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Unul dintre cetățenii români a fost repatriat cu un zbor organizat de către Republica Federală Germania, iar ceilalți trei cu un zbor organizat de către Republica Franceză. Demersurile de repatriere au fost sprijinite la fața locului și de către reprezentanții misiunii diplomatice a Confederației Elvețiene la Beijing, spune MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadelor României la Beijing, Paris și Berlin, al Consulatelor Generale ale României la Bonn și Marsilia, a întreprins demersurile necesare atât pe lângă toate autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene, cât și pe lângă autoritățile chineze pentru demararea și facilitarea operațiunilor de repatriere având în vedere restricțiile de circulație impuse în zonă.

De asemenea, Ambasada României la Beijing a păstrat legătura în permanență cu toți cei patru cetățeni români, inclusiv pe parcursul desfășurării operațiunilor necesare repatrierii, aceștia fiind informați cu privire la condițiile de repatriere și obligativitatea celor 14 zile de carantină pe teritoriul Republicii Federale Germania, respectiv al Republicii Franceze. În prezent, cei patru cetățeni români se află în carantină.

Totodată, misiunea diplomatică a oferit sprijin consular pentru trei marinari români în vederea părăsirii navelor înainte de finalizarea contractelor, aceștia aflându-se pe vapoare în diverse zone din Republica Populară Chineză. În același timp, misiunea este în contact și cu studenții români bursieri care se află în acest stat în vederea acordării de asistență consulară, dacă este necesar, în contextul epidemiei cauzate de coronavirus.

Ministerul Afacerilor Externe mulțumește cu acest prilej statelor membre UE implicate și autorităților Confederației Elvețiene pentru sprijinul oferit, precum și autorităților chineze pentru buna colaborare în gestionarea situației”, se mai scrie în comunicatul citat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)