Peste 360 de persoane au murit în China din cauza coronavirusului care a provocat ravagii, iar, pe lângă durerea cauzată de pierderea celor dragi, familiile acestora trebuie să se împace și cu idee că le pot organiza o înmormântare sau un priveghi conform tradițiilor.
Totul pentru că Guvernul chinez a anunțat duminică un protocol strict cu privire la modul în care sunt gestionate cadavrele, ca parte a eforturilor de a controla epidemia.
Astfel, rămăşiţele umane ale celor infectaţi cu noul coronavirus vor trebui incinerate doar în crematoriile autorizate de oficialităţile chineze şi care să se afle aproape de locul în care s-a produs decesul, cadavrele nu vor fi transportate între diferite regiuni şi nu vor fi îmbălsămate pentru a fi înmormântate, se precizează într-un protocol emis de Consiliul Naţional al Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Civile şi Ministerul Securităţii Publice, citat de știrileprotv.ro.
Astfel, niciuna din tradițiile funerare precum priveghiul nu vor putea fi respectate pentru că rămășițele trebuie dezinfectate şi băgate într-un sac ce va fi sigilat de către medici legişti şi care, odată sigilat, nu mai poate fi deschis.
Serviciile funerare vor trebui să trimită personal şi vehicule speciale pentru a prelua cadavrele şi a le transporta în conformitate cu ruta prestabilită, iar cadavrele trebuie incinerate în crematorii desemnate de autorităţi, potrivit protocolului citat.