Control al inspectorilor ITM la brutăria din Ditrău, după ce foștii angajați s-au plâns de condițiile de muncă / Șeful ITM Harghita: Sri-lankezii lucrează legal

Control al inspectorilor ITM la brutăria din Ditrău, după ce foștii angajați s-au plâns de condițiile de muncă / Șeful ITM Harghita: Sri-lankezii lucrează legal

Specialiştii Inspectoratului Teritorial de Muncă au ajuns luni în control în comuna harghiteană Ditrău, după ce unii localnici, foști angajați ai brutăriei de acolo, s-au plâns de modul de salarizare şi comportamentul patroanei.

Dorin Male, Inspectorul şef al ITM Harghita, a precizat, pentru Agerpres, că deja a fost efectuat un control cu privire la prezenţa celor doi muncitori srilankezi, în urma căruia s-a constatat că aceştia lucrează în mod legal.

Circa 300 de localnici din comuna Ditrău, inclusiv preotul catolic, au protestat, nemulţumiţi că o fabrică de pâine a angajat doi muncitori din Sri-Lanka. Ei spun că le e teamă „să nu vină un val de migranţi”. Proprietarii de locuințe care i-au cazat pe cei doi muncitori au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii au decis să îi mute pe cei doi la Gheorgheni.

Patroana brutăriei a anunțat inițial că bărbații din Sri-Lanka vor mai fi mutați într-o altă etapă a procesului de producție, dar apoi s-a răzgândit. Femeia susține că a fost nevoită să aducă oameni din afară din cauza crizei forței de muncă. De cealaltă parte, unii localnici susțin că la patroană nu vrea să mai lucreze nimeni pentru că dă salarii mici și ține angajații mult peste program.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”
21:18 - O mașină furată din Franța în urmă cu un an, identificată de polițiști în Sălaj. Gestul care l-a trădat pe șofer
21:16 - Elena Lasconi: „Dacă CCR decide anularea primului tur al prezidențialelor, vom avea proteste în toată țara și cred că nu vom mai fi pentru mult timp în UE”
21:09 - Ludovic Orban, avertisment pentru judecătorii CCR: Nu vă bateți joc de democrația din România. Oamenii au hotărât, votul oamenilor este sfânt, indiferent către ce candidat s-a dus fiecare vot al fiecărui cetățean român. Nu aveți niciun temei legal să anulați alegerile! (VIDEO)
20:53 - Statul român va despăgubi cetățenii care se îmbolnăvesc din cauza poluării. De ce acte vor avea nevoie românii
20:47 - Fost judecător CCR explică în ce condiții alegerile pot fi anulate: „Dacă fraudarea alegerilor, dovedită, bineînțeles, a condus la denaturarea rezultatului, fie a ordinii competitorilor”
20:40 - Mesajul lui Călin Georgescu cu trei zile înainte de alegerile parlamentare: „Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid”
20:34 - Donald Tusk, despre sprijinul acordat Ucrainei: „Cea mai eficientă protecţie a graniţelor poloneze şi europene este sprijinirea Ucrainei”
20:20 - Virgil Guran (PNL), despre o eventuală anulare a primului tur de alegeri: „Dacă se va lua o hotărâre de acest gen, o să vedem niște partide care nici nu există, nici n-au treabă, foarte, foarte mari. Vom avea o problemă ca să constituim un Guvern” (VIDEO)