Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, demis din funcţia de preşedinte executiv al PSD, a anunţat că ia în calcul să-şi dea în judecată propriul partid pentru pierderea funcţiei.
Teodorovici a anunţat că va decide în următoarele zile dacă se va ajunge pâna în instanţă.
„Este o ipoteză pe care o iau în calcul foarte serios şi probabil că săptămâna următoare o să decid exact în acest sens”, a declarat, sâmbătă, fostul ministru.
Întrebat de jurnalişti ce urmăreşte prin procesul pe care doreşte să îl intenteze împotriva conducerii partidului, Teodorovici a răspuns: ”Să se respecte statutul, nimic altceva. Este primul pas pentru a arăta foarte clar românilor că noi, ca Partid Social Democrat, respectăm legile ţării. Respectând legile ţării trebuie să respectăm şi statutul, care este Biblia partidului”.
Toate au pornit însă atunci când fostul premier al României, Viorica Dăncilă, a fost convinsă de liderii PSD să demisioneze. Eugen Teodorovici a încercat, însă, să-şi păstreze scaunul, refuzând să plece din funcție odată cu toţi ceilalţi lideri, în speranţa că demisia fostului premier îl va propulsa pe el în funcţia de preşedinte. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din partid, iar liderii formațiunii l-au ales în funcţie pe Marcel Ciolacu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.