Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat ruperea „tuturor relaţiilor” Autorității Palestiniene cu Israel și SUA, informează AFP, citată de Agerpres. Anunțul a fost făcut, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri extraordinare a Ligii arabe pe tema proiectului american de pace pentru Orientul Mijlociu.
”Vă informăm că nu va fi niciun fel de relație cu voi (israelienii – n.r.) și cu Statele Unite, inclusiv pe probleme de securitate, în lumina” planului american, a declarat Mahmoud Abbas, la Cairo.
Președintele Autorității Palestiniene consideră că panul SUA este o ”încălcare a acordurilor de la Oslo”, semnate cu Israelul în 1993.
Mahmoud Abbas a anunțat și că i-a transmis acest mesaj premierului israelian Benjamin Netanyahu și că a făcut apel ca statul evreu să ”își asume responsabilitatea ca putere ocupantă” a Teritoriilor palestiniene.
Preşedintele american, Donald Trump, şi-a prezentat, marţi, la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, planul de pace pentru Orientul Mijlociu, care este menit să rezolve definitiv problema palestiniano-israeliană. (Detalii AICI)