Grupul de lucru „East StratCom Task Force”, creat pentru a combate dezinformarea Rusiei în Uniunea Europeană şi-a susţinut, joi, la Berlin, primul său summit, aratăCNN.
Temele principale de discuţie ale experţilor au fost campaniile de dezinformare din Rusia şi China.
„Că o persoană care a crescut într-un regim comunist, ştiu ce înseamnă să fii inconurat de minciuni şi manipulări…asta se întâmplă din nou cu o mare intensitate. Aceasta nu este o trezire la realitate, ci o chemare la arme”, a precizat vicepreşedintele Comisiei Europene, Věra Jourová.
Vicepreşedintele Comisiei a criticat faptul că încă nu este suficient de răspândit sistemul „Rapid Alert System” (în traducere, „Sistemul Rapid de Alertă”) la nivelul guvernelor naţionale ale statelor-membre UE. Sistemul acesta având rolul de a înştiinţa guvernele naţionale de o posibilă interferenta a serviciilor de informaţii ruseşti.
„Suntem tot mai îngrijoraţi de dezinformarea actorilor (oameni politici sau de afaceri – n.r.) din statele-membre. Unele campanii sunt conduse de profit, în timp ce altele sunt conduse de idioţi folositori”, a adăugat Věra Jourová.
Experţii din cadrul grupului de lucru a mai indicat şi că insuficientă suma de 62,5 milioane de euro, dedicată combaterii dezinformării din presă şi din lucrările academice. Suma aceasta fiind dedicată pentru intervalul 2021-2027.
„Trebuie să discutăm de miliarde de euro dacă este să regulăm o industrie care câştigă sute de miliarde”, a completat Sebastian Bay, cercetător în cadrul Agenţiei Suedeze de Cercetare a Apărării.
Grupul de lucru „East StratCom Task Force” a fost conceput în 2015 la iniţiativa Consiliului European pentru a anticipa şi de a răspunde mai bine la încercările Moscovei de a eroda unitatea Uniunii Europene – mai ales în fostele state sovietice. Paradoxal, nu în statele sovietice există cel mai mare grad de euroscepticism, ci în statele vest-europene.
De altfel, în ultimii ani, Rusia a fost suspectata (sau chiar acuzată) că ar fi avut legături cu mişcarea şi referendumul de independenţă al Cataloniei, cu protestele Vestelor Galbene, cu atacurile la adresa justiţiei din România, cu campania pro-Brexit şi mai nou şi cu Partidul Conservator condus de Boris Johnson (anterior de Theresa May).