Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a amendat cu 10.000 de lei pe primarul din Iași, după ce acesta a afirmat că „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi”. În replică, Mihai Chirica a dat de înțeles că a fost sancționat doar pentru că este an electoral și trebuie atacat. În scandal a intervenit și liderul PNL Iași, Marius Bodea, care l-a acuzat pe edil că persistă în prostie.
„Oare faptul că am intrat într-un an electoral are vreo legătură cu decizia CNCD? Nu acuz, doar întreb. (…) În cadrul interviului, am folosit o formulare mai plastică prin care am încercat să trag un semnal de alarmă referitor la deteriorarea educaţiei în România, comparând această descreştere calitativă cu eforturile pe care o serie de state le fac pentru a-şi spori gradul de civilizaţie şi cultură prin preocuparea serioasă faţă de sistemul de învăţământ, în condiţiile în care, cu foarte mulţi ani în urmă, se aflau la un nivel educaţional aproape inexistent”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat de News.ro.
Liderul PNL Iași, deputatul Marius Bodea, a transmis că sancţiunea CNCD „îl umple de ruşine pe Mihai Chirica şi afectează grav imaginea comunităţii”: „Iaşiul este un oraş tolerant, un spaţiu al diversităţii, cu sute de studenţi care vin aici tocmai din ţările pe care domnul Chirica le-a jignit profund. Declaraţiile rasiste făcute de primarul Iaşiului încalcă dreptul la demnitate. În loc să ofere scuze publice, domnul primar persistă în… prostie şi dă declaraţii de presă ţâfnoase”.