PNL a livrat cea mai importantă promisiune din perioada campaniei electorale, a declarat deputatul liberal Florin Roman, după ce Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege propus de PNL privind desființarea pensiilor speciale.
Votul nu a fost unul împotriva cuiva, ci pentru echitate, a mai ținut să precizeze Roman.
„Astăzi, PNL a livrat cea mai importantă promisiune din perioada campaniei electorale, când am spus românilor că vom depune, vom susţine şi vom duce la punct final un proiect de lege în Parlament pentru eliminarea pensiilor speciale. N-au fost 30 de zile, aşa cum ne-am dorit, a fost nevoie de 60 de zile ca acest proiect să ajungă la votul final, şi astăzi cred că PNL a demonstrat că prin tăierea pensiilor speciale putem găsi inclusiv acele resurse financiare necesare pentru plata măcar a unei părţi a ceea ce înseamnă impactul bugetar pe alocaţie pentru rectificarea de la 1 august, astfel încât de la 1 august aceste alocaţii să fie puse în plată. Votul de azi nu a fost un vot împotriva cuiva, a fost un vot de echitate pentru cei care contribuie la sistemul public de pensii”, a declarat Florin Roman, citat de Agerpres.
USR a susținut că nu pot fi eliminate pensiile magistraților, pentru că există o decizie a Curții Constituționale în acest sens și a propus un amendament pentru plafonarea acestora. Amendamentul a fost respins în Comisia de muncă, iar în plen nu a fost suspus votului.
Deputatul USR Cristian Seidler i-a acuzat pe social-democrați și pe liberali că, prin păstrarea în lege a prevederii care elimină pensiilor magistraților, se intenționează ca legea să fie adoptată de formă, iar apoi să fie respinsă la Curtea Constituțională.
Întrebat dacă PNL a ţinut cont de observaţia USR, potrivit căreia este posibil ca legea să fie atacată la CCR, Florin Roman a răspuns: „Nu comentez ceea ce spune USR, USR-ul avea posibilitatea să pună mâna pe un pix, să facă un proiect foarte bun, să vină cu el dinainte şi atunci probabil că discutam de un alt proiect care era şi el controversat sau discutat”. De fapt, USR chiar a venit cu un proiect de lege care prevedea plafonarea pensiilor speciale în cazul magistraților, tocmai pentru a nu exista riscul ca judecătorii CCR că declare legea neconstituțională.
În ceea ce priveşte anunţul USR referitor la faptul că va solicita, miercuri, introducerea pe ordinea de zi a plenului reunit a proiectului din 2017 privind abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, deputatul PNL a apreciat că „sunt cam puţini pentru a determina o asemenea mutare la nivelul Parlamentului”.
„Dar, sigur, pot să facă treaba asta. Deocamdată avem proiect votat, să vedem dacă va fi atac, să vedem ce va spune CCR şi dacă sunt probleme, sunt convins că Guvernul liberal va putea regla. (…) Să vedem cu ce vin ei mâine, eu nu mă duc pe supoziţii”, a adăugat el.
Roman a menţionat că, din punctul de vedere al PNL, plafonarea pensiilor speciale „nu stă în picioare” şi nu exclude ca Guvernul să-şi asume răspunderea în cazul în care proiectul votat de deputaţi va fi declarat neconstituţional.
„Plafonarea este neconstituţională atât timp cât plafonezi doar pentru anumite categorii. În cazul în care se vor constata că sunt lucruri neconstituţionale, sunt convins că Guvernul liberal îşi va asuma răspunderea şi vom avea o asumare a răspunderii şi, prin urmare, aceste pensii speciale vor dispărea oricum, oricât se vor supăra unii şi alţii”, a conchis liderul deputaților liberali.