Ministrul Culturii: Procedura de includere în Patrimoniul UNESCO a zonei Roşia Montană trebuie reluată în mod clar

Ministrul Culturii: Procedura de includere în Patrimoniul UNESCO a zonei Roşia Montană trebuie reluată în mod clar

Ministerul Culturii susține că va discuta în perioada următoare cu Primăria Roșia Montană despre un program specific de susținere și asistență tehnică în zonă.

Piedica în cazul dezvoltării, susține Ministerul Culturii, este lipsa unui Plan Urbanistic General. Prin urmare, acesta va propune Ministerului Dezvoltării să finanțeze Planul, prin programul aflat deja în derulare, pentru finanțarea zonelor incluse în patrimoniul UNESCO.

„Este necesar să facem distincția între conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric de la Roșia Montană, pe de o parte, și stadiul în care se află dosarul pentru includerea în patrimoniul UNESCO, pe de altă parte, întrucât sunt două lucruri total diferite. Patrimoniul este deja clasat și protejat de legea românească, iar principala piedică în calea restaurării complete a zonei nu are legătură cu procedura pentru includerea în patrimoniul UNESCO, ci cu faptul că în regiune nu există un PUG”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Ministerul Culturii mai transmite că, în perioada următoare, va finaliza procedurile pentru clasarea clădirilor istorice valoroase de la Roșia Montană, astfel încât acestea să poată fi restaurate, și va relua demersurile pentru a prelua Muzeului Mineritului Aurifer de la Ministerul Economiei, astfel încât să-l poată pune în valoare.

Institutul Național al Patrimoniului va lansa proiectele de restaurare pentru monumentele istorice de la Roșia Montană, prin Programul Național de Restaurare. Primele obiective propuse pentru a fi restaurate sunt casele parohiale reformată și greco-catolică.

Includerea în patrimoniul UNESCO a zonei Roșia Montană nu înseamnă neapărat atragere de fonduri pentru restaurare, mai susține Ministerul Culturii, într-un comunicat. UNESCO poate oferi consultanță în vederea protejării sitului. Includerea în patrimoniul UNESCO înseamnă creșterea vizibilității zonei la nivel internațional și eliminarea riscului de a fi declasată, mai transmite instituția.

„Valoarea zonei Roșia Montană este recunoscută deja de forurile internaționale și naționale, iar procedura de includere în Patrimoniul UNESCO trebuie reluată în mod clar. În urma consultărilor interministeriale se va lua o decizie la nivelul Guvernului legată de oportunitatea momentului reluării procedurilor de înscriere a dosarului”, a mai precizat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`